Sărbătorile de iarnă sunt favoritele mele. Oamenii sunt mai buni, mai relaxați, e un prilej minunat de a-i revedea pe cei dragi și de a petrece timp de calitate cu ei. Dar nu pot să ignor partea mai puțin plăcută a acestei perioade: risipa.

De Crăciun, consumul de orice crește exponențial: cumpărăm în exces ambalaje, mâncare şi tot felul de lucrușoare pe care dorim să le dăruim, fără a avea certitudinea că vor fi folosite.

Stilul minimalist adoptat în urmă cu câțiva ani m-a învățat să aleg să dăruiesc experiențe în locul cadourilor fizice: le ofer celor dragi timp în locul alergăturii după cadouri şi meșteresc sau creez ceva din și cu suflet, în loc să cumpăr de-a gata. De multe ori spunem: gestul contează. Oare mai credem asta?

Contează dacă alegem să avem un brad alternativ, construit sau creat de noi, în locul unuia din pădure. Contează dacă ne hotărâm ca de acest Crăciun să nu mai cumpărăm de patru ori mai multe alimente decât avem nevoie. Contează dacă alegem să mâncăm mai multe legume și mai puțină carne. Contează dacă sprijinim producătorii și artizanii locali, deci comunitatea, în locul marilor magazine sau al corporațiilor de peste mări și țări.

Mai e ceva ce îmi doresc cu ocazia sărbătorilor de iarnă: zăpadă, singura care face ca această perioadă să fie desprinsă dintr-un basm. Dar probabil nu vom avea zăpadă, pentru că schimbările climatice sunt cât se poate de actuale și acute, și fiecare dintre noi contribuim la înrăutățirea lor prin acțiunile pe care le întreprindem.

Totuşi, sunt o fire optimistă. Și știu că schimbarea începe cu fiecare dintre noi. Așa că te invit ca anul acesta să ai un Crăciun altfel: cu mai puțin, dar mai bun. Mai puține ambalaje care să polueze orașul, mai puțin sclipici și decorații din plastic și mai multe realizate de tine din materiale naturale împreună cu micuții din familie, mai puține cadouri, dar de o calitate mai bună, mai puțină grabă și stres și mai mult timp și tihnă.

Sărbători Fericite, fără risipă!

Ioana Tănase
Activist de mediu