Peste 500.000 de bihoreni sunt aşteptaţi, duminică, în secţiile de votare, pentru a alege parlamentarii care să-i reprezinte în următorii patru ani.
Ca scrutinul să se desfăşoare în condiţii de siguranţă, peste 870 de poliţişti şi peste 700 de pompieri militari vor fi la datorie, ca să prevină orice incidente.
Potrivit unei informări făcute de comisarul Alina Dinu, purtător de cuvânt al Poliţiei bihorene, pe întreaga durată a desfăşurării alegerilor parlamentare, poliţiştii bihoreni vor asigura paza transportului buletinelor de vot şi a materialelor necesare votării de la sediul primăriilor la secţiile de votare şi paza şi protecţia secţiilor de votare.
"Totodată, în această perioadă, poliţiştii bihoreni se vor afla în stradă, pentru a asigura măsuri de ordine şi linişte publică, în vederea prevenirii oricăror fapte antisociale. De asemenea, pentru soluţionarea solicitărilor şi semnalărilor cu privire la evenimentele produse în ziua alegerilor, au fost constituite echipe operative de poliţişti, care vor acţiona conform competenţelor", a declarat Dinu sâmbătă.
De asemenea, conducerea IPJ Bihor a stabilit şi un efectiv de rezervă, format din poliţişti bihoreni care vor fi în permanenţă pregătiţi să acţioneze, dacă va fi nevoie.
Poliţiştii îi îndeamnă pe bihoreni să sesizeze la numărul unic de urgenţă 112 orice încălcare a legii electorale.
Pompierii în inspecţie
Totodată, căpitanul Camelia Roşca, purtător de cuvânt al Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Crişana, a declarat, sâmbătă, că pompierii au derulat mai multe acţiuni preventive care să contribuie la consolidarea climatului de siguranţă a cetăţenilor, respectiv buna organizare şi desfăşurare a alegerilor parlamentare din acest an, iar duminică vor fi prezenţi şi ei în secţiile de votare.
"725 de pompieri militari din cadrul ISU Crişana sunt mobilizaţi pentru realizarea climatului de siguranţă a cetăţenilor pe timpul desfăşurării procesului electoral, dintre care 440 asigură măsuri de pază şi protecţie la 220 de secţii de votare din judeţul Bihor, iar 30 de pompieri au efectuat misiuni de control şi desfăşoară alte operaţiuni specifice. Totodată, 175 de pompieri militari din cadrul subunităţilor din tot judeţul sunt pregătiţi să intervină operativ în cadrul producerii unor situaţii de urgenţă, iar un efectiv de 50 de pompieri sunt constituiţi în rezerva de intervenţie", a precizat Roşca.
În ultimele zile, pompierii au controlat toate cele 652 de secţii de votare din Bihor şi au făcut instructaj cu preşedinţii şi vicepreşedinţii, pentru a le arăta modalităţile practice de evacuare a utilizatorilor, materialelor şi documentelor specifice procesului electoral.
"Totodată, la nivel judeţean, au fost derulate acţiuni de informare a cetăţenilor cu drept de vot asupra recomandărilor promovate în cadrul Campaniei "Alege să fii corect", derulată de către Ministerul Afacerilor Interne", a mai spus purtătorul de cuvânt al ISU Crişana.