TISZA, noul partid de opoziţie din Ungaria, care a candidat pe o platformă de îndepărtare a premierului Viktor Orbán de la putere, este pe cale să obţină peste 30% din voturi la alegerile europarlamentare, potrivit primelor rezultate, într-o lovitură surprinzătoare pentru liderul veteran de la Budapesta, relatează POLITICO, citat de News.ro.

Peter Magyar - un fost membru al guvernului devenit rival al acestuia - şi partidul său anti-sistem TISZA au obţinut 30,7% din voturi, arată rezultatele după numărarea a 60 la sută dintre buletinele de vot.

Partidul FIDESZ al lui Orbán a obţinut 43,8%, semnificativ mai puţin decât au prezis sondajele.

Partidul premierului naţionalist ungar Viktor Orban, care a descris alegerile europene ca fiind "istorice", a înregistrat un declin net, comparativ cu un rezultat de 52,5% la alegerile anterioare din 2019, relatează AFP, citată de Agerpres. Aceasta ar putea fi cea mai slabă performanţă a sa de la revenirea lui Orban la conducerea ţării în 2010.

Campania electorală extraordinară din Ungaria, unde opozantul Peter Magyar luptă împotriva dominației lui Viktor Orban, i-a scos pe cetățeni la vot în număr mult mai mare decât acum cinci, arată cifrele oficiale.

FIDESZ fusese creditat în sodajele anterioare cu 50% din voturi, în timp ce partidul lui Magyar cu 27% din voturi, arată Hotnews.ro. 

Alegerile au fost marcate de o prezenţă record la vot de peste 56%, la sfârşitul unei campanii desfăşurate într-o atmosferă de anxietate, consemnează Agerpres.

Peter Magyar a lăsat să se înţeleagă că un succes al TISZA în alegerile pentru Parlamentul European ar putea deschide uşa pentru alegeri anticipate în Ungaria. „S-ar putea ca poporul maghiar să nu fie nevoit să aştepte până în 2026. Vom merge în fiecare judeţ, în cel mai mic sat... vom construi o nouă patrie, cărămidă cu cărămidă", a declarat el.

Magyar a lucrat pentru Ministerul de Externe şi apoi pentru Biroul premierului de la Bruxelles înainte de a se alătura unei bănci de stat şi apoi de a conduce o agenţie de împrumuturi pentru studenţi. În cele din urmă, a devenit dezamăgit de FIDESZ din cauza a ceea ce el spune că este corupţia şi propaganda de stat la care a fost martor din interior.

Acest oponent în vârstă de 43 de ani a cucerit mulţi maghiari în câteva luni şi a bulversat peisajul politic. El a intrat în scenă în februarie, profitând de furia populaţiei după un scandal provocat de graţierea prezidenţială acordată unui bărbat condamnat într-un caz de pedofilie. De atunci, Magyar a devansat partidele de opoziţie existente.

Viktor Orban, în vârstă de 60 de ani, se află la putere de 14 ani, amintește Hotnews.ro.

Urmăriți BIHOREANUL și pe Google News!