A început ziua votului la alegerile prezidenţiale în SUA. Cei doi candidaţi, Donald Trump şi Joe Biden, şi-au încheiat campaniile cu mai multe întâlniri electorale pe ultima sută de metri - Trump a mers în Michigan, iar Biden în Pennsylvania, după cum anunță DigiFm.ro.
"În 3 noiembrie, americanii vor vota pentru a îşi alege noul preşedinte, toţi cei 435 de membri ai Camerei Reprezentanţilor şi o parte dintre senatori. Spre deosebire de alegerile prezidenţiale din alte ţări, alegerile americane nu funcţionează direct pe baza votului popular al cetăţenilor. În fapt, în loc de un singur scrutin prezidenţial, au loc 50 de seturi de alegeri diferite, organizate în fiecare stat, iar câştigătorul din statul respectiv obţine toate voturile electorale ale sale, necesar fiind ca un candidat să obţină 270 de astfel de voturi pentru a câştiga preşedinţia Statelor Unite", mai scrie DigiFm.
Sursa citată mai arată că alegerile de anul acesta din SUA sunt desfăşurate în condiţii atipice, în contextul pandemiei de Covid-19, în care peste 230.000 de americani au murit şi peste 9 milioane au suferit de această boală, dar şi în cel mai polarizat climat politic din societatea americană din ultimii 20 sau 30 de ani. Mai mult, au fost și proteste masive în acest an, după mai multe incidente în care membri ai comunităţii de culoare din Statele Unite au fost ucişi de poliţişti, au zguduit societatea americană şi au transformat cursa prezidenţială, mai arată sursa citată.
Peste 98 de milioane de americani au votat deja prin corespondenţă, iar aşteptările privind prezenţa la vot au fost depăşite, un număr imens, comparabil deja cu 70% din numărul de voturi total din 2016, după cum arată şi Digi24, care publică o analiză amplă a sondajelor.
Astfel, conform sursei citate, favoritul în cursă este candidatul democrat - Joe Biden, care înregistrează nu numai un avans consistent în sondajele de la nivel naţional, dar şi în unele dintre principalele state competitive.
Bătălia electorală se dă, în principal, pentru câteva state în care votul este extrem de strâns, iar un eventual învingător nu este mereu previzibil. În acestea, nici candidaţii democraţi, dar nici republicani nu se bucură de un sprijin categoric în rândul populaţiei. În 2020, având în vedere istoricul electoral şi datele sociologice şi demografice, Biden şi Trump se luptă pentru Arizona, Carolina de Nord, Florida, Georgia, Iowa, Maine – districtul electoral II, Michigan, Nebraska - districtul electoral II, New Hampshire, Ohio, Pennsylvania, Texas, Wisconsin.
Celelalte state sunt considerate a fi deja în suita unuia sau a altuia dintre candidaţi, existând o probabilitate neglijabilă ca ele să îşi schimbe orientarea pe parcursul zilei de astăzi.
Candidatul democrat, fostul vicepreşedinte Joe Biden, este favorit să câştige majoritatea statelor competitive, multe dintre ele fiind esenţiale pentru o posibilă victorie a lui Donald Trump. "Astfel, conform celor de la FiveThirtyEight, agregatori de sondaje şi statisticieni, Joe Biden are o şansă de 89% de a câştiga alegerile prezidenţiale din 2020, în timp ce Trump are o şansă de doar 10%", mai arată Digi24.
Toate aceste date nu sunt decât orientative, însă, iar rezultatul final ar putea arăta diferit după numărarea voturilor.