Alegerile pentru profesorii care vor face parte din noul Senat al Universităţii din Oradea s-au încheiat fără incidente şi au fost validate.

Scrutinul s-a terminat la ora 17, însă până la 17.30 universitarii au continuat să voteze, având acest drept cei care au intrat în sală înainte de ora 17 şi au stat la coadă. De altfel, de-a lungul întregii zile, universitarii au format cozi pentru a vota, pentru că au existat doar 6 cabine de vot, iar fiecare buletin de vot a avut 14 pagini, cu 111 candidaţi înşiruiţi, dintre care un alegător trebuia să pună ştampila pe 57. 

Potrivit preşedintelui Biroului Electoral Universitar, Ştefan Herchi, au votat 718 cadre didactice universitare, ceea ce înseamnă 75% dintre universitarii cu drept de vot. Astfel, cvorumul a fost îndeplinit, iar scrutinul validat.

Studenţii, încă o dată

Nu la fel s-a întâmplat la alegerile pentru reprezentanţii studenţilor, unde s-au prezentat doar 310 persoane la vot, în condiţiile în care cvorumul necesar era de 7.031 persoane, din totalul de 14.060 de studenţi orădeni. Astfel, tinerii vor fi chemaţi şi la al doilea tur de scrutin, programat pe 1 februarie, când condiţia cvorumului nu mai este necesară.

După ce au numărat buletinele de vot rămase şi au sigilat ştampilele, universitarii din comisia de alegeri au început să numere voturile adunate de candidaţii la Senat. Cel mai probabil, numărătoarea se va încheia în cursul nopţii de miercuri spre joi sau chiar joi dimineaţă, existând posibilitatea ca Biroul Electoral Universitar să decidă sigilarea buletinelor şi reluarea numărătorii în cursul dimineţii. 

Participare în bloc

Numărul mare al universitarilor care s-au dus la urne i-a surprins chiar şi pe organizatorii scrutinului. "Este o dovadă că oamenii sunt interesaţi de structura Senatului şi i-au înţeles importanţa", a precizat actualul preşedinte al forului, Sorin Curilă.

Facultatea de Medicină şi Farmacie a impresionat în mod particular, căci aproape 80% dintre cadrele didactice cu drept de vot de aici au venit să-şi aleagă reprezentanţii în Senat.

În 2012, la precedentele alegeri universitare, s-au prezentat la vot 817 cadre didactice din totalul de 1.070 cu drept de vot, însă la acel scrutin s-au ales nu doar reprezentanţii Senatului, ci şi rectorul. În acest an, viitorul rector al Universităţii va fi ales pe 19 aprilie.

Citeşte pe această temă şi articolele:

Mobilizaţi la vot: Universitarii orădeni stau la coadă ca să-şi aleagă senatorii (FOTO)

Preşedintele Senatului Universităţii: Nu am nevoie să apar pe o listă ca să obţin un nou mandat