Aleşii locali ai comunei Oşorhei, reprezentând toate cele cinci sate aparţinătoare - Oşorhei, Alparea, Fughiu, Cheriu şi Felcheriu - se vor întrece într-un concurs caritabil, ce va fi găzduit, sâmbătă, de Parcul Central din comună.

Echipajele vor trebui să prepare trei produse care vor intra în concurs pentru jurizare: cârnaţi, toroş şi caltaboş, dar "regulamentul" nu le interzice şi pregătirea altor bunătăţi din carne de porc.

Vizitatorii îşi vor putea procura tichete (la preţul de 10 lei) pentru a servi din bunătăţi, iar echipa cu cele mai multe tichete strânse va câştiga trofeul popularităţii.

Concursul de bucate va începe la ora 8, iar organizatorii spun că, în jurul orei 11, vor putea fi degustate deja produsele.

Organizatorii, mai precis Primăria Oşorhei şi Consiliul Local Oşorhei, în parteneriat cu Fundaţia Pro Progresio Oşorhei, au anunţat că banii strânşi în urma acestui concurs şi o parte din preparate vor fi donate către familiile sărace ale comunei.

Juriul va premia cele mai gustoase preparate cu diplome şi premii în obiecte. Totul se va petrece în acordurile muzicii populare autohtone, cu un spectacol în care îşi vor da concursul artişti de renume dintre care îi amintim pe Cornel Borza, Voichiţia Mihoc, "Zbicii" şi Corina Szatmari, Adi Balint, Luminiţa Tomuţa, Florica Abăghioaie.