Meteorologii au emis, sâmbătă dimineaţă, o nouă alertă, de data aceasta pentru ploi moderate cantitativ şi intensificări ale vântului, care afectează inclusiv judeţul Bihor.

Informarea este valabilă deocamdată doar pentru ziua de sâmbătă, între orele 10 şi 22, pentru judeţele Alba, Arad, Bacău, Bihor, Bistriţa-Năsăud, Botoşani, Braşov, Caraş-Severin, Cluj, Constanţa, Covasna, Galaţi, Harghita, Hunedoara, Iaşi, Maramureş, Mureş, Neamţ, Satu Mare, Sibiu, Sălaj, Timiş, Tulcea, Vaslui, Vrancea.

"În zonele de munte, precum şi în Transilvania, Maramureş, Crişana şi Banat şi pe arii restrânse în Moldova şi Dobrogea temporar va ploua. Vor fi în special averse, ce mai pot avea şi caracter torenţial, iar cantităţile de apă vor depăşi pe spaţii restrânse 20...25 l/mp şi izolat 30 l/mp", arată meteorologii.

În zona montană, la peste 2000 m altitudine, precipitaţiile vor fi şi sub formă de lapoviţă şi ninsoare.

Vântul va avea intensificări temporare cu viteze de 45...55 km/h local în vest şi în sud-vest şi izolat şi trecător în restul ţării, iar pe crestele înalte rafalele vor depăşi 65...70 km/h.