Un tânăr în vârstă de 32 de ani, Felegyhazi Sandor, din Carei, a fugit vineri în jurul orei 13 de la un punct de lucru din afara Penitenciarului Oradea. Bărbatul executa o pedeapsă de 2 ani de închisoare pentru furt calificat şi avea antecedente penale.
Fiind clasificat în regim deschis, Felegyhazi Sandor fusese scos la muncă alături de alţi şapte deţinuţi din Penitenciarul Oradea, în zona sensului giratoriu de lângă Auchan. Grupul de deţinuţi era supravegheat de un agent al Penitenciarului Oradea.
În jurul prânzului, aceştia s-au adăpostit de ploaie într-o clădire dezafectată din zonă. La numărarea deţinuţilor, însă, agentul a constatat că Felegyhazi lipseşte şi şi-a alertat colegii.
Drept urmare, au fost blocate căile de acces pe posibilele direcţii de deplasare şi au fost trimise echipe de căutare formate din personalul Penitenciarului, cooperându-se şi cu Inspectoratul de Poliţie al Judeţului Bihor, Inspectoratul Judeţean al Jandarmeriei Bihor şi Inspectoratul Teritorial al Poliţiei de Frontieră Oradea.
Părăsirea fără autorizare a punctului de lucru, aflat în exteriorul locului de deținere, este asimilată infracţiunii de evadare şi se pedepseşte, conform prevederilor articolului 285 din Codul Penal, cu închisoare de la 6 luni la 3 ani.
Conducerea Penitenciarului a dispus demararea unei anchete administrative care să analizeze circumstanţele care au condus la producerea evenimentului.
La finalul anului, Felegyhazi Sandor ar fi putut fi eliberat condiţionat din închisoare.
Deţinutul era îmbrăcat cu o pereche de blugi de culoare neagră, bluză tip camuflaj, fără fermoar, şi avea încălțăminte sport de culoare neagră.
Pentru orice informaţie cu privire la deţinutul din fotografie, apelaţi numărul unic de urgenţe 112 sau Penitenciarul Oradea la numerele de telefon 0259/419.881, 0259/419.882.
SEMNALMENTE: statură atletică, păr negru, faţă ovală, ten măsliniu, frunte lată, sprâncene arcuite, ochi căprui, nas drept, gura mică.
UPDATE:
Deținutul a fost prins sâmbătă după amiază și a încercat să fugă de polițiști. Detalii aici!