Prefectura Bihor a anunţat, luni, că în urma unei anchete epidemologice desfăşurate de Laboratorul Naţional de Referinţă pentru Pestă Porcină Africană (PPA) a Institutului de Diagnostic şi Sănătate Animală din Bucureşti s-a confirmat prezenţa virusului pestei porcine africane la porcii dintr-o gospodărie din satul Crestur, comuna Abrămuţ, judeţul Bihor.

"Conform procedurilor, DVSVA Bihor a luat imediat măsuri punând sub supraveghere sanitară veterinară exploataţia, impunând restricţii de mişcare şi efectuând dezinfecţia exploataţiei afectate, a spaţiilor de cazare a porcilor, a aleilor, a perimetrelor, a ustensilelor şi a obiectelor potenţial contaminate", se arată într-un comunicat al Prefecturii.

Potrivit acesteia, au fost prelevate probe de la 57 de porci morţi şi sacrificaţi.

De asemenea, Prefectura afirmă că specialiştii Centrului Local de Combatere a Bolilor Bihor s-a reunit pentru adoptarea planului de măsuri privind controlul, combaterea şi eradicarea acestei peste porcine africane, precum şi pentru adoptarea zonelor de restricţii, şi a fost emisă o ordonanţă de suspendare a activităţii târgurilor de animale din Marghita şi din Sălard, zone apropiate focarului declarat de PPA.

Prefectura precizează că pesta porcină africană nu afectează oamenii, neexistând nici cel mai mic risc de îmbolnăvire, acest virus având, însă, impact economic, tocmai fiindcă este interzisă comercializarea animalelor cu pestă porcină.

La finalul lunii trecute, DSVSA Bihor avertizase că epidemia de pestă porcină s-a apropiat de zona judeţului, fiind semnalată în Satu Mare şi în Ungaria, făcând totodată recomandări pentru evitarea îmbolnăvirii animalelor.