Conform studiului întocmit de Institutul de Politici Publice asupra activităţii parlamentarilor români la jumătatea actualei legislaturi, aleşii bihorenilor nu au motive de ruşine prea multe.

Astfel, în ce priveşte Senatul, fostul primar Petru Filip (PDL) s-a remarcat prin cele mai multe luări de cuvânt în plen (108), la polul opus aflându-se Ioan Mang (PSD), cu doar două luări de cuvânt în plen.

Sub aspectul prezenţei, dintre senatori, tot Petru Filip a fost cel mai conştiincios, participând la 76,7% din lucrările camerei superioare a Parlamentului (1.017 voturi finale dintr-un total de 1.337), fiind urmat de liberalul Cornel Popa, cu un procentaj de 74,9% (1.001 voturi finale), în timp ce Ioan Mang a avut o prezenţă de 63% (842 voturi finale).

Al patrulea senator de Bihor, Cseke Attila (UDMR), nu a fost inclus în clasamentul IPP, deoarece concomitent exercită şi funcţia de ministru al Sănătăţii.

Din categoria deputaţilor, cel mai serios la capitolul prezenţă a fost Derzsi Akos (UDMR), cu o prezenţă de 93,8% (participând la 1.031 din cele 1.098 voturi finale), urmat de Ştefan Seremi (PDL), cu un procentaj de 91,3% şi de Peto Csilla (UDMR), cu 84,9%.

La polul opus, al celor mai multe absenţe, au fost trecuţi liberalul Lucia Varga (cu o prezenţă de 60,5%) şi ex-PDL-istul Octavian Bot (cu 43,3%). Amândoi au, însă, circumstanţe atenuante, deoarece vreme îndelungată au lipsit motivat, din cauza faptului că au suferit de boli grave, care au necesitat tratamente îndelungate (Lucia Varga, la Institutul Oncologic din Cluj, iar Octavian Bot - deşi a negat mereu şi vehement că ar fi suferit de leucemie - s-a tratat în străinătate).

De altfel, în ceea ce o priveşte pe Lucia Varga, înainte să i se fi descoperit boala avea o prezenţă de 90% la lucrările Camerei Deputaţilor.

IPP a făcut şi o clasificare pe judeţe după media prezenţei la vot a parlamentarilor, cei din Bihor situându-se pe locul 14 din cele 42 judeţe la Camera Deputaţilor, respectiv pe locul 15 la Senat.