Taţii se "războiesc", dar ei se iubesc! Nu este drama lui Romeo şi a Julietei, ci povestea de dragoste dintre copiii a doi importanţi politicieni locali: preşedintele PSD Bihor Ioan Mang, fost ministru al Educaţiei, acum vicepreşedinte al Consiliului Judeţean, şi vicepreşedintele PDL Bihor, Ionel Avrigeanu, şeful grupului de consilieri judeţeni democrat-liberali. Mai hotărâţi ca oricând, săptămâna trecută, cei doi au căzut "la pace" şi şi-au căsătorit copiii.

Alex Mang şi Cristina Avrigeanu şi-au unit destinele într-o ceremonie la care au luat parte rude şi prieteni apropiaţi, dar şi VIP-uri din lumea politică şi a afacerilor, cei doi fiind năşiţi de prefectul Claudiu Pop şi de şeful Direcţiei Vamale, Călin Vesa. BIHOREANUL vă prezintă, în exclusivitate, povestea lor de iubire.

Gojdişti îndrăgostiţi

Părinţii lor nu mai au nevoie de nicio prezentare, dar ei încă nu s-au obişnuit cu lumina reflectoarelor. Vestea căsătoriei dintre Alex Mang şi Cristina Avrigeanu a răzbătut în luna mai, imediat după ce Ioan Mang, pe atunci proaspăt ministru, a fost acuzat de plagiat. Presa îi studia orice mişcare, iar ştirea că fiul lui are o relaţie cu "concurenţa" PDL-istă a făcut rumoare.

"În prima fază nu am fost prea fericită că am ajuns în presă, dar a trecut. Adevărul e că nimeni nu ştie exact cum stă treaba între mine şi Alex. Poveştile care au circulat despre noi au fost luate de pe Facebook cu ajutorul unui aşa-zis prieten, iar apoi lumea a început să-şi dea cu presupusul pe baza lor. Dacă am fi fost ca alţi copii de politicieni, care vor să iasă în evidenţă, nu m-ar fi deranjat. Dar noi am fost totdeauna discreţi", spune Cristina.

Perioada care a urmat a fost grea pentru ambii tineri, mai ales pentru Alex, afectat de scandalul de plagiat al cărui protagonist era tatăl său. "Am trecut peste, iar acum chiar facem mişto. Dacă tot au speculat alţii aşa, am şi scris pe invitaţia de nuntă "Pentru că s-au hotărât să facă o alianţă, Cristina şi Alex se căsătoresc"", zice tânăra.

Iubire cu săgeţi

De fapt, povestea de dragoste dintre cei doi durează de mai bine de 6 ani. Absolvenţi ai Colegiului Naţional Emanuil Gojdu, s-au cunoscut în ultimul an de liceu, chiar de Dragobete, la un chef de majorat, iar după câteva luni au devenit un cuplu. Urmarea era greu de anticipat, pentru că, în vreme ce Alex a făcut facultatea de Calculatoare la Oradea, Cristina a luat drumul Clujului, ca să studieze Psihologia. "De obicei se spune că ochii care nu se văd se uită. Dar n-a fost cazul nostru", spune Alex zâmbind timid.

Amândoi au 25 de ani şi se pot considera deja realizaţi. Cristina lucrează de trei ani ca psiholog şcolar la Centrul Judeţean de Asistenţă Psihopedagogică, iar Alex este programator la firma deţinută de familia sa. El mai liniştit şi mai tăcut, ea mai volubilă, se potrivesc şi se completează perfect, având aceleaşi gânduri, astfel că astă-iarnă Alex a cerut-o în căsătorie.

Şi-a pregătit momentul şi a vrut să-i facă o surpriză într-un cadru romantic. "Alex se chinuia să aprindă lumânări în camera alăturată şi l-am surprins: "Iubi, ce faci?". Şi, în timp ce se arunca în genunchi, mi-a zis: "Ai stricat surpriza". Apoi a deschis cutia cu inelul de logodnă şi m-a cerut", povesteşte Cristina. Faza cea mai tare a fost după. Pentru că, în loc să răspundă, preocupată fiind să-şi studieze inelul, a fost atât de entuziasmată încât a uitat să zică "Da".

Naşi politici

După săptămâni de pregătiri, căsătoria civilă a avut loc vinerea trecută, iar nunta duminică. Deşi mirii nu au nicio preocupare politică, naşi le-au devenit prefectul Claudiu Pop (provenit din PSD) şi şeful Direcţiei Vamale, Călin Vesa (apropiat PDL). Cristina şi Alex recunosc că propunerea a aparţinut părinţilor, dar au acceptat-o, considerând că Pop şi Vesa s-au dovedit soluţiile cele mai bune, după ce au analizat cercul de prieteni şi cunoscuţi şi au constatat că sunt prea puţine cupluri căsătorite.

"Naşii sunt un exemplu bun şi ca părinţi. Călin şi Cristina Vesa au doi copii, iar Claudiu şi Dana Pop o fetiţă", explică Alex. "Nu suntem îndepărtaţi nici ca vârste. Eu pe soţia lui Călin o ştiu de când eram mică, iar pe Călin de când s-au căsătorit. Claudiu şi Călin sunt la rândul lor prieteni, iar ăsta a fost încă un motiv pentru care ne-au plăcut ca naşi", completează Cristina.

Nuntă tradiţională

Cununia religioasă a avut loc la Biserica cu Lună, iar "masa, dansul şi felicitările" s-au "executat" la Hotelul President din Felix. Cum mirii şi-au dorit o nuntă simplă, meniul a fost tradiţional, cu aperitiv, supă de pui, sarmale şi friptură. Iar muzica a fost pentru toate gusturile, tânăra pereche angajând o formaţie din Sibiu care să cânte "de toate". Şi rochia de mireasă a fost simplă. "Pot să spun doar că eu n-am dat 5.000 de euro pe ea", zice mireasa, cu aluzie la rochia Elenei Băsescu. "Nu m-am rupt în figuri să impresionez. Am vrut să fie simplă, fără pietricele şi fără perluţe, pentru că aşa e stilul meu. Simplu, elegant".

Deşi petrecerea s-a vrut discretă, tinerii au avut totuşi 320 de invitaţi, între care, la iniţiativa părinţilor, s-au numărat şi alţi politicieni cunoscuţi, precum fostul prefect Gavrilă Ghilea, acum preşedinte interimar al PDL Bihor, şi proaspătul PSD-ist Petru Filip, fost primar, senator şi preşedinte al aceluiaşi partid.

Singura dilemă a însurăţeilor rămâne luna de miere, în legătură cu care încă nu s-au hotărât, dar se gândesc la o destinaţie exotică, cea mai probabil fiind Mauritius. Cât despre copii, Alex e sigur, vrea trei, în timp ce Cristina e mai ponderată: "Numai dacă îl naşte el pe al treilea!". Oricâţi ar fi, sănătoşi să fie şi casă de piatră să aibă!


SĂRBĂTORI ÎN PDL
Weekend-ul nunţilor politice

06 pentie.jpgLa sfârşitul săptămânii trecute şi-au mai pus pirostriile şi PDL-iştii Aurelia Bogdan (30 ani), fostă şefă de cabinet a fostei deputate Ionela Pop Bruchental, şi Radu Pentie jr. (32 ani), adjunct la Garda Naţională de Mediu. Cei doi au o relaţie tot din 2006, iar căsătoria era aşteptată de mult. Atât cununia civilă, cât şi petrecerea au făcut-o la restaurantul Grand Palace, deţinut de tatăl mirelui, omul de afaceri Radu Pentie.

La nuntă au fost invitate 340 de persoane, prieteni, colegi de partid şi rude, iar cuplul a avut nu mai puţin de patru perechi de naşi. "Doamna Bruchental împreună cu fiii săi, plus încă trei perechi: domnul Gheorghe Carp cu soţia, familia Ştefan Pirpiliu (n.r. - deputat ex-PDL, recent trecut la Forţa Civică a lui Mihai Răzvan Ungureanu), doi prieteni din Bucureşti şi o altă familie apropiată, Kovacs Gyuri", spune Aurelia. De câţiva ani, tânăra s-a stabilit la Bucureşti alături de logodnicul său, fiind director la un institut privat de cercetare pentru securitatea jucăriilor. Cei doi îşi vor petrece luna de miere în Franţa.

Click AICI pentru a vedea un colaj video cu momente inedite de la căsătoria celor doi

Citiţi şi articolele:

Avrigeanu şi Mang s-au încuscrit: Copiii lor s-au căsătorit duminică (FOTO)

Pentie Junior s-a căsătorit! Mirii, plimbaţi prin oraş într-o decapotabilă de epocă (FOTO)