ERA Park Oradea se transformă, pentru două săptămâni, într-un tărâm fermecat, plin cu evenimente ce promovează grija pentru mediu şi reciclarea.

Centrul comercial din Calea Aradului nr. 62 găzduieşte, în perioada 18 iunie - 1 iulie, expoziţia  "Alice în Ţara Minunilor: o poveste reciclată", realizată doar din materiale reciclate, în colaborare cu Asociaţia ESCU.

Este vorba despre "o expoziţie magică şi interactivă", după cum spun organizatorii, ce aduce în prim-plan importanţa protejării mediului înconjurător şi beneficiile colectării selective, dar și avantajele reciclării prin metode neconvenţionale şi creative.

Cei care trec pe sub cupola ERA Park Oradea sunt invitaţi să descopere încăperi decorate sugestiv, unde se vor putea fotografia şi interacţiona cu personaje celebre din povestea Alice în Ţara Minunilor. Cei mici vor avea parte de provocări curajoase, precum urmărirea paşilor Iepurelui Alb, rezolvarea ghicitorilor Domnului Omidă şi învingerea Reginei Inimilor într-un joc de şah, cu surprize fascinante.

"Gândită pe paliere scenografice, expoziţia reuneşte câteva puncte centrale sub umbrela cărora se regăsesc lucrările tridimensionale a numeroşi designeri şi artişti care au construit din materiale reciclate diferite obiecte de mobilier, piese de vestimentaţie, peisaje naturale, butaforii şi construcţii fanteziste, decoruri teatrale, panouri şi personaje din poveste. Veţi avea ocazia să descoperiţi alături de noi o experienţă imersivă unică, care vă invită, ca vizitatori, să jucaţi un rol activ în mediul expoziţional", au transmis reprezentanţii Asociaţiei ESCU.

Expoziţia va reda, "sub forma unei metafore vizuale", întregul proces al metamorfozării unor deşeuri reciclabile în obiecte de design.

Aventuri cu Prietenii Veseliei şi Pălărierul Nebun

Pe lângă expoziţie, ERA Park va organiza şi alte activităţi tematice, în spiritul "Alice în Ţara Minunilor" şi al grijii pentru mediu. Sâmbătă şi duminică, 24 şi 25 iunie, între orele 16 şi 19, cei mici sunt invitaţi să participe la aventuri alături de Prietenii Veseliei.

Doritorii vor lua parte la un atelier de creaţie în care vor învăţa să facă pălării identice cu cea a Pălărierului Nebun, vor participa la trucuri de magie cu cărţi de joc, dar şi la un atelier de sortat pe categorii de reciclare, respectiv workshop-uri tematice adresate atât copiilor, cât şi părinţilor. Inedit va fi şi atelierul în care cei mici vor ajuta la transformarea eroinei Alice, care va "creşte" chiar sub ochii lor.

În plus, va fi amenajat un puzzle gigant "Alice în Ţara Minunilor" şi o Pinata textilă reutilizabilă, plină de dulciuri pentru copii.

Bineînţeles, atmosfera va fi întreţinută cu multe jocuri, iar distracţia e garantată.

Participarea la toate aceste evenimente este gratuită!

Să reciclăm împreună!

ERA Park Oradea şi-a propus să încurajeze reciclarea şi în colaborare cu magazinele din centrul comercial. Hipermarketul Carrefour, partener al expoziţiei, reciclează uleiul de gătit uzat şi bateriile. Astfel, clienţii care predau 4 litri de ulei uzat la Recepţia Clienţi Carrefour primesc gratuit 1 litru de ulei. De asemenea, pentru 8 baterii portabile uzate predate, Carrefour oferă o baterie nouă tip AA sau AAA din marca proprie Carrefour, iar pentru 20 de baterii uzate, participanţii primesc un acumulator portabil nou tip AA sau AAA din gama Energizer.

Şi producătorii locali care îşi comercializează produsele în Piaţa ERA s-au alăturat iniţiativei, desfăşurând campania "Ai grijă de natură şi comunitate" în zilele de 22 şi 29 iunie, între orele 16 - 20. La fiecare 10 lei cheltuiţi, clienţii vor primi câte un tichet de 10 puncte. La 50 de puncte acumulate, vor primi o sacoşă textilă reutilizabilă personalizată cu Piaţa ERA.

În plus, în parteneriat cu Eco Bihor şi Ave Bihor, centrul comercial va găzdui workshopuri interactive despre importanţa colectării separate a deşeurilor pentru toate vârstele. Ca să se facă mai bine înţeleşi, reprezentanţii celor două companii specializate în gestionarea deşeurilor vor aduce şi recipiente specifice celor 5 fracţii. Întâlnirile se vor ţine în zilele de marţi, 20 iunie, joi, 22 iunie, marţi, 27 iunie, şi joi, 29 iunie, de la orele 15 la 17, iar miercuri, 21 iunie, de la ora 17 la 18, iar la final copiii vor primi magneţi şi diplome.

Vă aşteptăm cu drag, aşadar. Cu drag de cumpărături, evenimente şi, mai ales, drag de magie şi natură!

(advertorial)

Urmăriți BIHOREANUL și pe Google News!