Pentru punerea în practică a acestui sistem, o organizaţie neguvernamentală vrea să înceapă testarea celor mai vândute produse pentru a determina exact ce conţin. Primul produs care va ajunge la analize e carnea de pui.

"Semaforul" alimentelor îi va ajuta pe consumatorii români să ştie ce iau de pe raft. Roşu ar urma să semnaleze acele produse cu îngrăşăminte chimice, care conţin conservanţi, coloranţi şi emulgatori sau care au fost obţinute din animalele care au primit hormoni de creştere. La culoarea galbenă vor fi trecute alimentele care sunt pe jumătate ecologice, nu conţin E-uri, dar animalele au fost crescute în baterii. Verdele înseamnă sută la sută ecologic, fără aditivi şi cu materii prime şi hrană, toate bio.

Diferenţa de la roşu la verde se vede şi în preţul pe care trebuie să-l plătim. Produsele eco sunt mai scumpe, pentru că sunt mai greu de obţinut. Produsele obişnuite sunt mai ieftine şi mai accesibile românilor.

Testarea se va face din carnea de pui cumpărată de la raft şi ar urma să înceapă săptămâna viitoare. Din iunie, va fi rândul pâinii la analize. Şi apoi, sub microscop, vor ajunge lactatele, legumele şi fructele.