Numit interimar săptămâna trecută până la 31 august 2015, Alin Novac-Iuhas rămâne inspectorul şcolar general al judeţului Bihor până la aceeaşi dată a anului viitor.
Ordinul ministrului Educaţiei Sorin Cîmpeanu în acest sens a ajuns la IŞJ Bihor pe 22 august, dar instituţia nu l-a anunţat. "Nu am tăinuit, dar nu am considerat că este o prioritate. Priorităţi sunt desfăşurarea în foarte bune condiţii a examenului de Bacalaureat şi debutul anului şcolar", a declarat, miercuri, pentru BIHOREANUL, Alin Novac-Iuhas.
"Când plec de pe funcţia asta, vreau să plec împăcat că am făcut tot ce îmi stă în putere să mă ridic la nivelul aşteptărilor care există în momentul de faţă", a mai spus şeful IŞJ Bihor.
Novac-Iuhas a mai spus că încă aşteaptă raportul ministrului Educaţiei pe tema transferurilor la liceu, despre care Cîmpeanu a spus că din cele 191 făcute de IŞJ Bihor în această vară, 124 sunt ilegale.
Totodată, o misiune a şefului IŞJ este să definitiveze lista directorilor care vor conduce şcolile bihorene în anul şcolar 2015-2016. "Nu mi-am propus să schimb directorii de şcoli. Cred că sunt în stare să pot colabora şi cu cei care sunt pe funcţii. Măcar până la data concursului, toată lumea are credit", a declarat Novac-Iuhas, lăsând să se înţeleagă că nu-i va schimba decât pe directorii care nu mai vor să fie pe aceste funcţii.
În toamnă, Ministerul Educaţiei are de gând să lanseze concursuri pentru directorii de şcoli, care până acum anual erau numiţi de inspectorii şcolari generali.
Alin Novac-Iuhas a fost numit inspector şcolar general după ce fostul şef al IŞJ Bihor, Nicolae Avram, a fost eliberat din funcţie de ministrul Educaţiei. Avram a fost "exmatriculat de ministru" în contextul în care a eşuat de două ori la concursul pentru funcţia sa, iar IŞJ Bihor a fost zguduit vara aceasta de scandal uriaş la Bacalaureat, 108 elevi de la Ştei fiind eliminaţi din examen pe motiv de fraudă, şi la admiterea la liceu, unde Ministerul a depistat că s-au făcut 124 de transferuri ilegale.