Alina Gorghiu a fost aleasă, joi, în funcţia de preşedinte al vechiului PNL, copreşedinte al PNL alături de Vasile Blaga, în cadrul şedinţei Biroului Politic Naţional al partidului, surclasându-l pe Ludovic Orban.

Alina Gorghiu a obţinut 48 de voturi, în timp ce Ludovic Orban a beneficiat de votul a 27 dintre colegi, au menţionat sursele citate.

Preşedintele ales, Klaus Iohannis, a declarat, joi, că o felicită public pe Alina Gorghiu pentru câştigarea preşedinţiei PNL, menţionând că felul în care BPN a acţionat şi a votat îi confirmă dorinţa PNL de a se reforma, de a se moderniza.

Alina Gorghiu va fi co-preşedinte al PNL până la Congresul din 2017.