Bazinele didactice de înot din Nucet, Săcueni, Valea lui Mihai, Marghita, Ştei, Beiuş şi Salonta vor fi construite cu bani alocaţi direct de la nivel central prin Legea bugetului, în total fiind vorba de 35,7 milioane lei.

Proiectele aparţin Consiliului Judeţean Bihor împreună cu autorităţile locale din municipiile şi oraşele respective şi, iniţial, urmau să fie finanţate din bugetul judeţului, prin Agenţia de Dezvoltare Durabilă Bihor.

Anunţul a fost făcut, în presă, de senatorul Cseke Attila, care a afirmat că amendamentul privind finanţarea bazinelor a aparţinut UDMR şi a trecut sprijinit de coaliţia guvernamentală.

Informaţia a fost confirmată pentru BIHOREANUL de purtătorul de cuvânt al CJ Bihor, Adrian Simon. "Finanţările sunt prevăzute la articolul 44 din Legea bugetului. Vor fi finanţate cele şapte bazine cu câte 5.107.000 lei, adică în total vor fi alocaţi 35,7 milioane lei pentru acestea", a declarat Simon.

Municipiile şi oraşele care vor dori bazine mai mari decât cele standard vor trebui să suporte o co-finanţare.

La începutul acestui an a început construcţia primelor două bazine, cel din Nucet şi cel din Săcueni. În urma licitaţiei, investiţia pentru primul dintre ele se ridică la aproape 3,6 milioane lei, cu TVA, iar pentru cel de-al doilea investiţia este de aproape 4,6 milioane lei, cu TVA. Cu diferenţa de până la 5,1 milioane lei se vor acoperi retroactiv cheltuielile ADD Bihor pentru studiile de fezabilitate şi proiectele tehnice necesare construcţiilor.

În ceea ce priveşte viitoarele bazine de înot din Valea lui Mihai, Marghita şi Ştei, pentru acestea s-au finalizat proiectele tehnice şi urmează licitaţiile pentru execuţia lor. Mai întârziate sunt proiectele privind viitoarele bazine din Beiuş şi Salonta, unde abia urmează să fie licitată realizarea studiilor de fezabilitate şi a proiectelor tehnice.

Bazinele didactice de înot vor fi destinate şcolilor pentru iniţiere, iar după orele de înot acestea pot fi deschise şi pentru agrement.

În alocările de la bugetul central nu a fost inclus şi proiectul complexului turistic şi sportiv de la Pădurea Neagră. Primăria Aleşd a optat pentru acest proiect în detrimentul unui bazin de înot, iar ADD Bihor a acceptat să co-finanţeze investiţia cu circa 900.000 euro. Proiectul va fi, deci, derulat din fondurile administraţiei judeţene, aşa cum s-a anunţat iniţial.

Citeşte pe aceeaşi temă şi: Investiţie de 3,6 milioane lei. A început construcţia bazinului de înot din Nucet