Vremea călduroasă de afară face noi victime. Pompierii au căutat dumunică după amiază trupul unui tânăr de 34 de ani, dispărut în Crişul Repede, în zona localităţii Tărian.

Potrivit maiorului Florin Zoicaş, ofiţer de relaţii publice la Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă Bihor, bărbatul a dispărut puţin după ora 16.

"Este vorba de o persoană în vârstă de 34 de ani, care se afla la scăldat cu un prieten, într-o zonă în care au fost făcute excavaţii. Tânărul s-a dus să caute un loc de scaldă, dar a intrat în apă şi nu a mai ieşit", a declarat Zoicaş pentru BIHOREANUL.

Victima s-a avântat în apă cu toate că nu ştia să înoate.

Un echipaj cu barcă pneumatică al pompierilor şi scafandri l-au căutat pe tânăr în zona dispariţiei şi l-au găsit pe fundul apei, fiind scos la mal în jurul orei 17.45. Echipajul SMURD nu a mai putut să-l readucă la viaţă, din cauza timpului îndelugat în care a stat sub apă.

Bărbatul nu era localnic. Potrivit documentelor găsite asupra lui, el locuia în judeţul Mehedinţi.