Aproape 1.300 de elevi bihoreni au fost nemulţumiţi de rezultatele pe care le-au primit la examenul de Bacalaureat şi au contestat notele obţinute. Astfel, în urma reevaluării lucrărilor, din cele 1.289 de contestaţii, 858 de note au rămas neschimbate, 397 de note au fost mărite, iar 34 de note au fost micşorate. "În urma soluţionării contestaţiilor, procentul de promovabilitate în judeţul Bihor a crescut de la 86,09% la 87,48%", a declarat Dorel Luca, şeful Inspectoratului Şcolar Judeţean, joi, într-o conferinţă de presă.

Inspectorul-şef a mai precizat că procentul de promovabilitate în 2010 este cu peste 1% mai mare decât în 2009. "E un procent relativ mare comparativ cu media pe ţară, un procent care reprezintă nivelul promoţiei actuale. Probabil că în acest an am avut o promoţie mai bună", a afirmat Dorel Luca.

Cele mai multe contestaţii s-au înregistrat la proba de Limba şi Literatura Română, cu 487 de contestaţii, unde nota unei singure lucrări a fost micşorată, iar 138 au fost mărite. Pe locul doi în topul contestaţiilor s-a situat proba la Matematică, unde din cele 394 de nemulţumiri, 147 au fost soluţionate în favoarea absolvenţilor de liceu, notele lucrărilor lor fiind mărite, iar 30 de note au fost micşorate.

În clasamentul liceelor, pe primul loc la numărul de contestaţii s-a situat Colegiul Naţional Mihai Eminescu, cu 124 de nemulţumiri scrise, urmat de Colegiul Naţional Emanuil Gojdu, cu 83 de contestaţii, chiar şi în condiţiile în care, aici, promovabilitatea a fost de 100%. "Probabil acest lucru s-a datorat faptului că elevii au fost nemulţumiţi că nu au primit notele la care se aşteptau", a mai spus Luca.

O promovabilitate de 100% au avut şi Liceul Teologic Penticostal Betel Oradea, Liceul Teologic Greco-Catolic Oradea, Liceul Pedagogic Nicolae Bolcaş Beiuş, Liceul Teologic Baptist Emanuel Oradea şi Liceul Particular Georgiana Oradea, ultimul dintre ele având doar 17 candidaţi.

Cei 834 de liceeni care nu au promovat examenul de Bacalaureat se pot înscrie în sesiunea a doua a examenului, până pe 9 iulie. Aceasta se va desfăşura în perioada 23 august - 9 septembrie.