Ministrul Finanţelor, Darius Vâlcov, a fost audiat, vineri, timp de mai multe ore la sediul Direcţiei Naţonale Anticorupţie, procurorii acuzându-l de trafic de influenţă. Nu mai puţin de 2 miloane de euro ar fi primit mită în perioada în care a fost primar de Slatina.

Potrivit unui comunicat transmis vineri seară de DNA, Vâlcov este inculpat pentru fapte din perioada 2009, în legătură cu contracte privind extinderea de apă şi canalizare în judeţul Olt, beneficiar al lucrării fiind Compania de Apă Olt.

„Cu ocazia derulării procedurilor de licitaţie membrii comisiei au procedat, la îndemnul suspectului Vâlcov Bogdan Darius, în mod abuziv, la eliminarea din caietul de sarcini a unor condiţii de eligibilitate în scopul favorizării firmei omului de afaceri”, arată comunicatul DNA, cu trimitere directă la unul dintre "clienţii" fostului primar.

„Din materialul probator administrat în cauză a rezultat că urmare a înțelegerii cu omul de afaceri, suspectul Vâlcov Bogdan Darius a primit, în perioada 2010-2013, aproximativ 2 milioane de euro, o parte din această sumă fiind primită în mod direct, în numerar, iar suma de 2.480.000 lei a primit-o prin intermediul unor firme.

Transferul sumelor a fost realizat cu sprijinul și prin intermediul unor persoane față de care se desfășoară acte de urmărire penală, care au creat un circuit de documente financiar-contabile fictive pentru a disimula proveniența și destinația reală a sumelor de bani”, mai menţionează procurorii.

Actualul ministru de finanţe provine din PDL. Pe 27 martie 2012 Darius Vâlcov şi-a anunţat demisia din partid, al cărui membru a fost din anul 2000. Astfel, el a fost eliberat din funcţia de primar în data de 28 martie 2012, printr-un ordin al prefectului. În data de 10 iunie 2012, Darius Bogdan Vâlcov a fost reales de către slătineni în funcţia de primar cu un procent de peste 80%, după cum arată Digi24.ro.

În decembrie 2012, a fost ales senator de Olt din partea PSD. Din august 2014 până în decembrie 2014 a fost ministru delegat pentru Buget, iar din decembrie 2014 este ministru al Finanţelor Publice.