La un an de la tragedie, compozitorul orădean Gabriel Băruţa a lansat o melodie dedicată victimelor incendiului de la clubul Colectiv. 

"Printre noi îngerii se tot vorbeşte / Că pe pământ durerea nu se mai opreşte / Şi sunteţi mulţi iesiţi acum în stradă / Că alţii copii ca noi să nu mai ardă", sunt câteva dintre versurile piesei, semnate de Ştefania Costache.

"Acesta este omagiul meu, compus şi înregistrat acum un an, iar azi vreau să-l împărtăşesc cu voi pentru că nu vom uita niciodată!", a scris Gabriel Băruţa pe contul său de Facebook.

Peste 60 de persoane şi-au pierdut viaţa în urma incendiului de la Colectiv şi alte 150 de persoane au fost grav rănite.