Oradea s-a trezit din amorţeală. Circa 1.000 de persoane, majoritatea lor covârşitoare tineri, au ieşit în stradă, miercuri seară, pentru a protesta împotriva clasei politice şi pentru a se solidariza cu victimele incendiului din Clubul Colectiv din Capitală. 

Protestul a început timid, la ora 19, cu zeci de oameni adunaţi în Parcul 1 Decembrie, în jurul Statuii Ostaşului Român. Mulţi dintre cei care au venit în parc au aprins candele lângă restul lumânărilor care ardeau acolo, în memoria victimelor din Bucureşti. Câte un protestatar striga răzleţ câte un mesaj împotriva politicienilor, dar fără prea mult ecou.

"Schimbare totală"

Protestatarii au fost apoi animaţi de un grup de tineri liceeni, care au iniţiat şi invitaţia la protest pe Facebook. Cu ei pe post de portavoce, urcaţi pe soclul statuii, mulţimea a început să scandeze: "Demisia", "Schimbare totală, nu parţială", "Ieri îndoliaţi, azi revoltaţi" sau "N-aveţi coloană, decât oficială". Astfel, în jurul statuii s-au adunat circa 500 de oameni, iar unii dintre ei au fluturat steaguri sau pancare cu mesaje similare: "Politicieni şi popi, apucaţi-vă de săpat gropi" sau "Păcat, păcat, de sângele vărsat".

De la capătul parcului i-au supravegheat discret echipajele de jandarmi, autosesizate, întrucât manifestarea nu a avut autorizaţie. Una dintre iniţiatoarele acţiunii, o fată de 16 ani, a încercat miercuri să obţină autorizaţia pentru protest, dar, fiind minoră, n-a putut iniţia oficial un astfel de demers. 

La 19.30, tinerii care coordonau mulţimea au coborât rapid de pe soclu şi au pornit spre ieşirea din parc în direcţia Facultăţii de Medicină. Oamenii i-au urmat, aşa că rapid au format un marş de protest. Scandând în continuu, ei au pornit prin oraş pe traseul Podul Intelectualilor - strada Aurel Lazăr pe lângă penitenciar - Corso - magazinul Crişul - cu întoarcere pe Bd. Magheru - G. Enescu - Parcul Traian. 

Negocieri eşuate

Deşi protestatarii n-au avut un traseu stabilit, poliţiştii şi jandarmii i-au însoţit, ba chiar au oprit circulaţia în intersecţiile prin care aceştia au trecut. În Parcul Traian, jandarmii au încercat să negocieze cu manifestanţii, cerându-le să rămână în parcul din faţa Prefecturii. În timp ce ei negociau cu tinerii care stătuseră în fruntea mulţimii, ceilalţi participanţii au repornit din loc spre Podul Dacia.

După ce au traversat "turbogiraţia", blocând traficul rutier pe sensul dinspre Bulevardul Magheru spre Centrul Civic, jandarmii au încercat o nouă rundă de negocieri, propunându-le protestatarilor să rămână în Parcul 1 Decembrie. "La Lotus!", a strigat hotărât un grup de tineri, aşa că mulţimea a pornit spre cartierul Nufărul aplaudând.

În faţa Catedralei Ortodoxe din Centrul Civic, protestatarii au huiduit puternic şi au strigat "Vrem spitale, nu catedrale". Pe de altă parte, de-a lungul marşului, de fiecare dată când s-au intersectat cu un echipaj al Ambulanţei, orădenii au lăsat cale liberă medicilor, strigând "Cinste lor, cinste salvatorilor". De asemenea, oamenii n-au ezitat să îi aclame şi pe pompieri şi pe poliţişti, lăudându-i că "sunt cu noi".

 

Revoluţia Colectiv

Revoluţia #Colectiv la #Oradea: "Am sta în casă, dar morţii nu ne lasă"

Posted by Bihoreanul on Wednesday, November 4, 2015

Circulaţie încurcată

La un moment dat, coloana de protestatari a ocupat toate cele trei benzi de şosea din cartierul Cantemir, însă poliţiştii au reuşit să îi convingă pe manifestanţi să se organizeze şi să lase o bandă liberă.

Pe tot drumul, oamenii au aplaudat, au huiduit politicienii şi "sistemul" şi au strigat continuu "Demisia", "Revoluţia colectivă", "Am sta în casă, dar morţii nu ne lasă", îndemnându-şi concitadinii să li se alăture. Mulţi dintre ei şi-au sunat prietenii, în timp ce mulţimea striga regulat, fără însă prea mare rezultat, "Ieşiţi din casă dacă vă pasă".

În jurul orei 21.10, protestatarii au ajuns în parcarea Lotus Center, unde i-au întâmpinat şeful Poliţiei Bihor, chestorul Liviu Popa, şi şeful Jandarmeriei, Ioan Huluban.

Oamenii au fost la fel de vocali, strigând "Jos sistemul", "Afară, afară, javrelor din ţară", "Uniţi salvăm toată România", "Vrem tehnocraţi, nu deputaţi" sau "Vrem dreptate". N-au zăbovit prea mult şi, coordonaţi de aceleaşi echipaje de jandarmi şi poliţie, s-au întors în Parcul 1 Decembrie (video).

Aici, la ora 22, după ce au cântat Imnul României, tinerii s-au împrăştiat spre case. Nu înainte de a-şi promite că se vor revedea în acelaşi loc şi joi seară, arătând în continuare că vor o schimbare semnificativă în România.

Peste tot

Proteste similare s-au petrecut miercuri seară în mai multe judeţe din ţară. Potrivit Digi 24.ro, peste 70.000 de români s-au adunat în mitinguri cerând schimbarea clasei politice. Au ieşit în stradă aproape 30.000 de oameni în Capitală, 7.500 la Timişoara, 2.500 la Constanţa, 3.000 la Cluj, peste 2.000 la Sibiu, peste 3.000 la Galaţi şi peste 2.000 la Braşov.

Totodată, aproximativ 200 de români protestează şi în centrul Parisului, în zona Trocadero, pe lângă Tour Eiffel, strigând "Diaspora e cu voi" şi "Corupţia ucide". Ei au depus lumânări, au îngenunchiat şi au spus "Tatăl Nostru" în memoria victimelor de la clubul Colectiv.