În noaptea de sâmbătă spre duminică, România a trecut la ora de avară. Ceasurile s-au dat înainte cu o oră, ora 3 devenind ora 4.

Astfel, duminică, 25 martie, va fi cea mai scurtă zi din anul 2018, având practic 23 de ore. Digi24 notează că, în perioada orei de vară, diferenţa dintre ora oficială a României şi Timpul Universal (GMT) va fi de trei ore, până pe 28 octombrie 2018, când vom reveni la ora de iarnă.

CFR Călători a informat că trecerea la ora de vară nu modifică mersul trenurilor în vigoare, circulaţia urmând a se efectua conform orarului prevăzut în mersul trenurilor.

Introducerea orei de vară a avut ca scop creşterea numărului de ore în care oamenii beneficiază de lumina naturală a Soarelui şi a fost extrem de avantajoasă pentru cei care lucrau pe vremuri în agricultură. 

Totuşi, în prezent se discută de renunţarea la ora de vară, dat fiind că această trecere poate influenţa oamenii mai sensibili.

Persoanele care suferă de anxietate si depresie, precum şi vârstnicii ar putea simţi un disconfort crescut ca urmare a acestei modificări. Trecerea la ora de vară poate afecta, pentru scurt timp, inclusiv tinerii şi oamenii sănătoşi.

De asemenea, atunci când se schimbă ora, persoanele care au o sensibilitate mai mare a ceasului biologic pot resimţi mai intens modificarea. Ele pot avea nevoie de o perioadă mai mare de acomodare, până când se obişnuiesc să se trezească zilnic mai devreme cu o oră, mai arată Digi24.

La nivelul Uniunii Europene, trecerea la ora de vară se face similar în toate statele, în aceeaşi zi. În România, schimbarea orei a fost introdusă prima dată în anul 1932. 

Deputaţii europeni au cerut o evaluare a regimului actual al orei şi, dacă este necesar, o revizuire a regulilor, într-o rezoluţie adoptată la 8 februarie 2018 în Parlamentul European.

Mai multe iniţiative cetăţeneşti au arătat o anumită îngrijorare faţă de modificarea bianuală a orei. Numeroase studii nu au reuşit să tragă o concluzie clară, însă indică anumite efecte negative asupra sănătăţii umane, au susţinut deputaţii. Ei cer Comisiei să evalueze în detaliu directiva privind ora de vară şi, dacă este cazul, să propună revizuirea ei. Rezoluţia a fost adoptată cu 384 de voturi pentru, 153 împotrivă şi 12 abţineri, mai arată Digi24.

În România, o propunere legislativă privind renunţarea la trecerea la ora de vară a fost depusă la Senat, în calitate de primă Cameră sesizată, la începutul lunii martie 2018.

O decizie va putea fi luată numai în contextul în care toate membrele UE vor subscrie la această modificare.