Evaluarea Naţională a început abia în această săptămână pentru patru elevi bihoreni absolvenţi de gimnaziu. Ei nu au putut participa în sesiunea obişnuită a examenului fiindcă au intrat în contact cu persoane bolnave de Covid-19, aşa că au fost în izolare la domiciliu.
"Este vorba de un elev din Suplacu de Barcău, doi din Marghita şi unul de la Şcoala Dacia din Oradea. Fiecare susţine examenul în propria şcoală, cu excepţia unuia dintre elevii din Marghita. Acolo, cei doi elevi dau examenul împreună, în aceeaşi şcoală", a declarat luni, într-o conferinţă de presă, inspectorul şcolar general Virgil Blage.
În total, în ţară susţin Evaluarea Naţională în sesiunea specială 216 elevi. Exact ca în sesiunea de vară, lucrările lor sunt corectate în alte judeţe decât cele în care învaţă.
Elevii vor afla notele joi, până la ora 12.
O sesiune specială va avea loc şi pentru absolvenţii de liceu care nu au putut participa, din cauza Covid-19, la sesiunea de vară a Bacalaureatului, desfăşurată săptămâna trecută. Ei se vor putea înscrie până pe 3 iulie inclusiv, urmând ca probele scrise să debuteze pe 6 iulie.