În acest sfârşit de săptămână şi începutul săptămânii viitoare, la Baza Sportivă Voinţa Oradea se desfăşoară întrecerile celui mai longeviv turneu de tenis de câmp din Bihor. Este vorba despre Trofeul Gavella, care în acest an a ajuns la ediţia a 16-a.

Amânat din luna mai, când a fost reprogramat din cauza sărbătorilor pascale, Trofeul Gavella a început sâmbătă dimineaţă.

Organizat de Clubul Sportiv Voinţa, în colaborare cu firma Gavella, concursul este cotat cu categoria I în cadrul calendarului Federaţiei Române de Tenis şi are premii în valoare de 10.000 de lei.

Competiţia este rezervată sportivilor cu vârste cuprinse între 10 şi 18 ani, la simplu, şi categoriilor de 14 şi 18 ani la dublu.

Participă peste 50 de tenismeni din întreaga ţară, iar arbitrajul este asigurat de Elek Benedek, din Satu Mare. Ca de obicei la turneele pe care la organizează clubul Voinţa  la final cel mai bun tenismen bihorean va fi răsplătit de Daniel Marian, de la GSM Shop, cu un telefon mobil performant.