Trupa Distinto, prima formaţie de pop-operă din România, va concerta, duminică, 14 septembrie, la Oradea, alături de soprana Ianna Novac, în cadrul unui turneu naţional.

Grupul Distinto e compus din 3 solişti: Octavian Dobrota (tenor), Marius Olteanu (tenor) şi Mihai Radu  (bas), iar potrivit organizatorilor, concertul "Cu Dragoste...", realizat în colaboraare cu Ianna Novac, reprezintă o premieră pentru lumea muzicală românească.

În primul rând, pentru ca defineşte genul abordat prin lucrările muzicale noi prezentate, iar apoi pentru că propune transformarea stilistică, în genul clasico-romantic, a celor mai importante creaţii româneşti şi internaţionale, care şi-au păstrat valoarea în conştiinţa şi sufletele iubitorilor de muzică din România, susţin organizatorii.

Concertul Distinto se va desfăşura începând cu ora 19, la Casa de Cultură a Sindicatelor, biletele putând fi cumpărate atât de la casieria Casei de Cultură a Sindicatelor, cât şi de pe site-urile www.myticket.ro, respectiv www.eventim.ro. Preţul unui bilet este de 60 de lei.