După ce plenul Camerei Deputaţilor a refuzat marţi să dea aviz pentru începerea urmăririi penale în cazul premierului Victor Ponta, reprezentanţii diplomatici ai statelor occidentale îşi exprimă dezamăgirea faţă de vot, iar preşedintele Klaus Iohannis a avut un discurs dur, spunând că Ponta s-a folosit de influenţa pe care o are ca premier pentru a influenţa votul.

Varianta greşită

"Astăzi este o zi tristă pentru democraţia din România, pentru milioanele de cetăţeni care cred în valorile democratice. Să distrugi instituţii şi principii pentru a salva cariera unei persoane este inacceptabil într-o democraţie. Am văzut cu toţii că procurorii DNA îl acuză pe premier de fapte penale. Am văzut, de asemenea, că premierul se declară nevinovat. Nici Parlamentul, nici eu, nici dumneavoastră nu putem stabili cine are dreptate. Singurii care sunt calificaţi să facă acest lucru sunt judecătorii. Dar, pentru asta, speţa trebuie să ajungă în faţa instanţei", a spus Iohannis, potrivit Digi24.ro.

Preşedintele a spus că primul ministru a avut la dispoziţie "trei variante de reacţie". "Prima, cea mai onorabilă, ar fi fost demisia şi să se pună la dispoziţia justiţiei. A decis să nu o facă. A doua variantă era să îşi convingă colegii din majoritatea parlamentară să încuviinţeze urmărirea penală, să se pună la dispoziţia procurorilor şi a judecătorilor şi să dovedească practic că este nevinovat. Dacă aşa s-ar fi întâmplat, probabil nici nu l-aş fi suspendat din funcţie şi cu siguranţă s-ar fi găsit modalităţi de judecare cu mare celeritate pentru a lămuri foarte repede problema. Premierul nu a avut curaj să facă acest lucru. A ales a treia variantă, cea mai proastă. Domnul Ponta s-a folosit de influenţa pe care o are ca prim-ministru şi a solicitat majorităţii parlamentare să nu încuviinţeze urmărirea penală. Parlamentul a executat ordinul", a spus Iohannis conform sursei citate.

Acesta a completat că varianta aleasă de Ponta este "foarte proastă", atât pentru faptul că a pierdut şansa de a demonstra că spune adevărul, dar mai ales pentru faptul că gestul a creat o imagine negativă asupra României. "Acum domnul Ponta nu mai poate demonstra nimănui că a avut dreptate şi, mult mai grav, se creează o imagine negativă despre România, despre democraţia românească. Dl. Ponta a ales să sacrifice interesul României pentru interesul propriu. E o zi tristă pentru România", a spus preşedintele.

Ambasade revoltate

Şi ambasadele străine în România au criticat dur votul de marţi.

Potrivit romanialibera.ro, încă de dimineaţă Ambasada SUA la Bucureşti atenţionase că "orice acuzaţii de încălcare a legii de către demnitari guvernamentali trebuie cercetate pe deplin şi fără interferenţe, iar legea trebuie să se aplice în mod egal în cazul tuturor". "Instituţiile judiciare şi cele ale statului de drept trebuie să îşi poată desfăşura activitatea complet independent şi trebuie să se respecte întru totul atât legislaţia românească, cât şi principiul unui proces echitabil", a arătat ambasada. Ulterior, Ambasada SUA la Bucureşti a subliniat într-un nou comunicat de presă, că "imunitatea parlamentară nu trebuie folosită pentru blocarea procedurilor judiciare".

La rândul său, Ambasada Olandei la Bucureşti a avertizat că "evoluţiile recente din Parlament pun în lumină probleme mai largi legate de atitudinile faţă de justitie şi corupţie din România", amintind că activitatea Justiţiei din România este permanent monitorizată de instituţiile europene: "Dăm o importanţă foarte mare recomandărilor din raportul MCV. Avem încredere că România şi toate instituţiile sale le iau în considerare (…). Olanda crede cu tărie că toţi oamenii sunt egali în faţa legii".

Ca şi SUA, Marea Britanie evită să comenteze "cazuri individuale", cum ar fi cel al lui Victor Ponta. În schimb, "recunoaşte importanţa luptei împotriva corupţiei în România şi necesitatea ca instituţiile sistemului judiciar să poată acţiona cu imparţialitate şi în spiritul unei independenţe depline".

Solicitarea DNA pentru începerea urmăririi penale faţă de Ponta a "picat", 231 de deputaţi votând pentru respingerea urmăririi penale şi doar 120 declarându-se pro.