După ce controversatul ex-candidat la președinția României, Călin Georgescu, a susținut că a fost invitat la ceremonia de învestire a lui Donald Trump în funcția de președinte al Statelor Unite ale Americii, ambasadorul României în SUA, Andrei Muraru, dezminte această afirmație, arătând că singurele invitații oficiale s-au emis pentru șefii misiunilor diplomatice.

Concret, el a spus că numele lui Călin Georgescu, care a susţinut că a fost invitat, nu se regăseşte printre persoanele invitate oficial de către Comitetul de Inaugurare şi de către Departamentul de Stat al SUA, informează agenția de știri News.ro.

Doar șefilor de misiuni diplomatice

„Singurele invitaţii oficiale, adresate în numele Preşedintelui-ales Donald J. Trump, au fost transmise din partea Comitetului de Inaugurare, prin Protocolul Departamentului de Stat al SUA, exclusiv şefilor de misiuni diplomatice acreditate la Washington”, se arată într-o informare transmisă de Andrei Muraru agenției de știri menționate mai sus.

El a detaliat: „Aceste invitaţii asigură participarea ambasadorilor acreditaţi la Washington la următoarele evenimente: Manifestarea MAGA Victory Rally, în seara zilei de duminică, 19 ianuarie, la Capitol One Arena; Ceremonia de depunere a jurământului de către noul preşedinte, în ziua de luni, 20 ianuarie, la Capitoliu; Discursul inaugural, în ziua de luni, 20 ianuarie, la Capitoliu; Parada inaugurală, în ziua de luni, 20 ianuarie, la Blair House, casa oficială de oaspeţi a preşedinţilor americani; Balul inaugural al Libertăţii, în seara zilei de 20 ianuarie, la Centrul de Conferinţe Walter Washington; Slujba naţională de rugăciune, în ziua de 21 ianuarie, la Catedrala Naţională din Washington”.

„În calitate de Ambasador al României în SUA, voi participa şi voi reprezenta România la evenimentele inaugurale. Este o suită de evenimente deosebite şi o mare onoare pentru mine de a reprezenta România la acest moment istoric al democraţiei americane”, a mai afirmat ambasadorul României în SUA.

Tot el a precizat, conform sursei citate, că aceste invitaţii oficiale permit accesul în zone special amenajate la fiecare dintre evenimentele menţionate, cu asigurarea protocolului şi condiţiilor de securitate adecvate demnitarilor.

Ambasadorul României: „Nu a fost invitat”

Andrei Muraru a mai menționat și existența unor invitații transmise în mod privat, dar care presupun un acces limitat. 

„Pe lângă aceste invitaţii oficiale - există de asemenea invitaţii transmise în mod privat sau biletele de acces destinate publicului care, chiar dacă pot avea însemnele grafice ale Comitetului de Inaugurare, acestea asigură locuri numai la unele dintre evenimente, de regulă în zona de audienţă generală. Prezenţa unor oficiali străini de rang înalt la ceremonia de inaugurare nu este exclusă, dar este posibilă numai în condiţiile unor solicitări exprese din partea acestora, accesul şi nivelul de curtoazie acordat fiind evaluate de la caz la caz (în funcţie de resursele de protecţie şi protocol disponibile)”, a declarat ambasadorul României în SUA, Andrei Muraru.

În fine, acesta a infirmat că ex-candidatul Călin Georgescu s-ar număra printre invitații la suita de ceremonii. 

„Referitor la declaraţia domnului Georgescu: Domnul Călin Georgescu nu a fost invitat la ceremonia de inaugurare, numele domniei sale nu se regăseşte printre persoanele invitate oficial de către Comitetul de Inaugurare şi de către Departamentul de Stat al SUA”, a precizat Muraru.

Georgescu: „Am refuzat” 

Fostul candidat pro-rus la președinție Călin Georgescu a afirmat la televiziunea Realitatea Plus, unde apare frecvent, că a fost chemat la ceremonia de învestire a lui Donald Trump pentru al doilea mandat de președinte al Statelor Unite ale Americii, însă a declinat invitația, căci „a venit momentul să nu mai stăm în genunchi în fața nimănui”. 

Întrebat dacă va participa, el a răspuns: „Nu, am primit invitație și am refuzat. Nu am de ce să mă duc. (...) Poziția mea este că a venit momentul să nu mai stăm în genunchi în față nimănui. Nu putem sta în genunchi decât în fața lui Dumnezeu. Pentru că Dumnezeu este părintele națiunii române, nu Rotschild și nici Soros”. 

Urmăriți BIHOREANUL și pe Google News!