Ambulanța Vincențiană pentru Copii a lansat o inițiativă emoționantă pentru micii pacienți care își petrec sărbătorile pe paturi de spital. Până pe 18 decembrie, voluntarii vor transforma autospeciala într-o „Ambulanță a lui Moș Crăciun”, care va colecta și apoi va duce daruri copiilor internați în secțiile pediatrice din Bihor.
Organizatorii spun că vor să aducă lumină acolo unde sărbătorile sunt umbrite de perfuzii, aparate medicale și așteptare. „Credem că magia poate ajunge oriunde, mai ales acolo unde e cea mai mare nevoie de ea”, transmit reprezentanții echipei.
Bihorenii care doresc să se alăture inițiativei pot dona pachete de Crăciun – de la dulciuri și jucării, până la articole de igienă – sau pot contribui financiar. Fiecare donație se transformă în bucurie pentru un copil aflat în tratament.
Puncte de colectare sunt amenajate pe str. Mioriței nr. 23, str. Slatinei nr. 38, la Semiramis Bistro și la sediul Primăriei comunei Biharia.
Organizatorii îi încurajează pe orădeni să dea vestea mai departe și să contribuie la campanie, pentru ca Moș Crăciun să poată ajunge, simbolic, la fiecare copil aflat în spital. „Uneori, iubirea vindecă”, spun voluntarii Ambulanței Vincențiene pentru Copii.
Ambulanța pentru Copii este un serviciu voluntar, organizat în Bihor de angajați ai sistemului medical, care în timpul liber asigură transportul copiilor bolnavi la spitale și clinici din străinătate. Proiectul, unic în țară, a fost fondat de Kis Balázs, asistent medical la Spitalul Județean din Oradea, iar în urmă cu un an BIHOREANUL a relatat pe larg povestea acestei organizații și a fondatorului ei.