Noul ambulatoriu al Spitalului Municipal "Gavril Curteanu" va fi inaugurat sâmbătă dimineaţă în prezenţa ministrului Sănătăţii, Cseke Attila.

Ambulatoriul a fost refăcut din temelii în baza proiectului "Reabilitarea şi Modernizarea Corp Clădire Policlinică Ambulatoriu la Spitalul Clinic Municipal Dr. Gavril Curteanu", scris de funcţionarii Direcţiei Dezvoltare Durabilă (DDD) şi finanţat prin Programul Operaţional Regional 2007 - 2013.

Investiţiile făcute în reafacerea ambulatoriului şi dotarea lui cu aparatură se ridică la 4,4 milioane lei cu TVA inclus, sumă din care 3,5 milioane lei sunt fonduri europene nerambursabile atrase prin proiectul scris de angajaţii DDD.

"Acesta este primul proiect cu finanţare europeană pe care Direcţia de Dezvoltare Durabilă îl duce la bun sfârşit. A fost o experienţă importantă care ne va folosi în mod cert pe viitor la implementarea altor proiecte", a declarat pentru BIHOREANUL, Marcel Boloş, şeful DDD.