Un orădean s-a trezit obligat, zilele trecute, să achite încă o dată o amendă încasată şi plătită în iulie 2020 pentru lipsa rovinietei, iar asta nu din vina lui.

După ce în vara trecută a primit de la CNAIR un proces-verbal de contravenţie şi o înştiinţare că trebuia să achite 1.250 lei, omul s-a conformat şi a plătit imediat jumătate din cuantumul acesteia, adică 625 lei.

Cum în procesul-verbal nu era indicat niciun cont al CNAIR, a căutat informaţia pe site-ul Companiei şi apoi pe cel al ANAF, tot fără succes, aşa că a făcut plata prin Ghişeul.ro, la secţiunea "Alte amenzi", după care a trimis CNAIR dovada achitării amenzii.

După un an, surpriză: a primit de la bancă un SMS că are o poprire de 1.250 lei pe cont. Omul s-a interesat la Finanţe şi a aflat că, de fapt, nu îşi plătise amenda de anul trecut, banii viraţi prin Ghişeul.ro ajungând într-un cont al Primăriei Oradea.

În final, a trebuit să achite din nou amenda, de data asta integral, urmând să-şi recupereze cei 625 lei de la Primăria Oradea, unde banii ajunseseră fără voia sa.

"Nimeni nu mi-a atras atenţia, nici CNAIR, căreia i-am trimis anul trecut dovada plăţii, nici Primăria, unde banii au fost încasaţi automat, că plata a fost făcută într-un cont greşit. Uite-aşa câştigă statul bani în plus, fără să-ţi spună unde trebuie să plăteşti", a constatat, amar, păgubitul.