Verdict neaşteptat al instanţelor bihorene în cazul unui tânăr din Ştei care fusese prins la volan de poliţiştii rutieri cu o alcoolemie de peste 2,2 la mie în sânge, iar asta în plină zi.

Trimis în judecată de procurorii din Beiuş, tânărul a scăpat de închisoare deoarece atât magistraţii Judecătoriei din Beiuş, cât şi colegii lor de la Curtea de Apel Oradea au fost de acord că nu merită să-l condamne cu suspendare şi să cheltuie banii statului cu măsurile de supraveghere, în condiţiile în care "pedeapsa amenzii penale, executorie, este mult mai eficientă".

Ca atare, luând în calcul şi faptul că lucrează în străinătate, Judecătoria i-a aplicat omului o amendă penală de 7.500 lei, pe care instanţa superioară a majorat-o apoi la 10.000 lei motivând că, la valoarea asta, "Curtea nu discerne din nicio împrejurare posibilitatea ca inculpatul să repete comportamentul său ilicit". Nu de alta, dar ustură la buzunar...