Un localnic din comuna bihoreană Țețchea a primit o amendă de 30.000 de lei de la comisarii Gărzii de Mediu Bihor, care au găsit pe un teren din afara satului, aflat în proprietatea bărbatului, circa 50 de metri cubi de deșeuri din carton și polistiren.
Ambalajele au fost folosite pentru împachetarea unor scaune de masaj, iar bărbatul a acceptat să fie deversate pe terenul său. Cel mai probabil, mizeriile au ajuns acolo cărate în două autocamioane de mari dimensiuni.
Ghinionul proprietarului terenului este că prin zonă au trecut comisarii de mediu. După ce văzut gunoaiele în apropierea drumului care face legătura între Tileagd și Țețchea și au estimat că este vorba de circa 50 de metri cubi de mizerii, comisarii Gărzii de Mediu Bihor au căutat proprietarul terenului și l-au amendat.
De asemenea, bărbatul are acum obligația să curețe mizeriile pe care le-a abandonat sub cerul liber, având la dispoziție o lună.
Garda de Mediu Bihor a anunțat descoperirea și Agenției Naționale de Administrare Fiscală, deoarece deșeurile de ambalaje aparțin unei firme producătoare de scaune de masaj din Cluj Napoca, care avea obligația să raporteze aceste deșeuri către Administrația Fondului de Mediu și să plătească pentru eliminarea lor corectă.