La Conferinţa Judeţeană a PSD Bihor, printre neinvitaţii de marcă s-a numărat şi fosta vedetă a partidului, Mişu Bar, zis şi "Mihalache", după numele de cod căpătat de la fosta Securitate, unde şi-a turnat pe vremuri colegii ingineri de la Cooperaţie.
Marginalizat în partid, Bar are toate motivele să nu se simtă prea bine, fiindu-i deci îndreptăţită senzaţia că, deşi este membru într-un partid de stânga, el a fost tras taman pe dreapta.
Baiul e că, deşi nu fusese invitat, Bar tot s-a dus la Conferinţa PSD-ului judeţean, unde pe deasupra a şi luat cuvântul.
Bihorel a aflat că magistrala cuvântare a fost plină de reproşuri la adresa conducerii actuale a organizaţiei, în final fostul preşedinte ameninţând făţiş că va recurge la gesturi extreme, adică va concura "împotriva unui important personaj" din partid, pe care însă n-a vrut să-l nominalizeze.
Cum în PSD e deja blocat, iar celelalte partide serioase nu ard de nerăbdare să se sinucidă prin cooptarea lui, Bihorel estimează că Bar se va îndrepta spre partidul-televizor al lui Dan Diaconescu, acolo unde mai există un culoar liber pentru cariera-i aflată în cădere. Să vedeţi atunci luptă la baionetă cu foştii colegi din PSD!...