Aşa cum am arătat săptămânile trecute, legislaţia în materia amenzilor aplicate în timpul stării de urgenţă, în ciuda a ceea ce ni se transmite zilnic de către autorităţi, prezintă multe lacune. Efectele lipsei de profesionalism încep să se vadă şi, din păcate, probabil vor fi decontate mult timp după încheierea acestei stări excepţionale.
Arătam săptămâna trecută că este absurd să prevezi, cu titlu general, că încălcarea ordonanţelor militare şi a ordinelor emise în stare de urgenţă constituie contravenţie - e ca şi cum ai spune că vei ajunge la închisoare dacă nu respecţi legea, aşa în general!
Acest lucru a fost sesizat de către Avocatul Poporului care, la data de 16 aprilie a.c., a sesizat direct Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a articolelor din Ordonanţa de Urgenţă 1/1999 care prevăd ce fapte constituie contravenţie pe perioada stării de urgenţă.
În motivarea excepţiei, se arată că legea nu este previzibilă şi clară pentru cetăţean. Nu se reglementează concret nicio contravenţie, ci doar se stabileşte la modul general că încălcarea ordonanţelor militare se sancţionează contravenţional.
În această situaţie, agentul constatator trebuie să aprecieze dacă fapta constatată este sau nu contravenţie, aspect foarte dificil în practică, deoarece reglementările din ordonanţele militare prezintă numeroase lacune, aspect confirmat şi de modificarea succesivă a acestora şi de bâlbele autorităţilor care emit comunicate contradictorii cu privire la aceeaşi stare de fapt.
Pe de altă parte se arată că, în lipsa prevederii exprese în lege a conduitei sancţionate, cetăţenii nu cunosc şi nu pot aprecia ce pot şi ce nu pot să facă sau, pur şi simplu, cum să completeze declaraţia pe proprie răspundere.
Excepţia se va judeca, probabil, mult după încheierea stării de urgenţă. Dacă însă se admite, toate amenzile aplicate şi neexecutate până la data deciziei Curţii Constituţionale nu vor mai putea fi executate, iar toate procesele-verbale întocmite şi contestate vor fi anulate de către instanţele de judecată.
În fine, statul îşi va analiza (sau nu) gaura în buget generată, până la urmă, de propria sa acţiune culpabilă.
Până atunci, nu avem altceva de făcut decât să aşteptăm. În case (cel puţin în primă fază)!