Inspectoratul de Poliţie Judeţean a transmis că echipe mixte formate din poliţişti şi reprezentanţi ai altor instituţii au controlat zone publice, centre comerciale, terase, mijloace de transport în comun pentru a verifica felul în care bihorenii respectă regulile stabilite pentru limitarea răspândirii virusului Covid-19. După ce au constatat mai multe nereguli, inclusiv persoane care nu purtau măşti de protecţie, poliţiştii au aplicat măşti 86.000 lei.
"Sâmbătă, 28 noiembrie a.c., sub autoritatea Instituţiei Prefectului - Judeţul Bihor, poliţiştii bihoreni, alături de reprezentanţi ai unor instituţii de aplicare a legii din judeţul Bihor au continuat acţiunile în sistem integrat pentru verificarea respectării prevederilor legale şi a măsurilor de protecţie sanitară, în vederea prevenirii răspândirii Covid-19 în judeţul Bihor", se arată în comunicatul transmis duminică de IPJ.
Concret, a transmis IPJ, echipe mixte "au legitimat 5.571 de persoane şi au verificat respectarea prevederilor legale dispuse în contextul stării de alertă şi a măsurilor sanitare în 173 de societăţi comerciale, marketuri, restaurante, terase, unităţi de tip fastfood, hoteluri, pensiuni şi alte spaţii de cazare, parcuri şi zone de agrement, precum şi în 62 de mijloace de transport, din care 34 de mijloace de transport public în comun".
În urma neregulilor constatate, au fost aplicate 246 de sancţiuni contravenţionale, cu amenzi în valoare totală de 86.005 lei.
Dintre acestea, 195 de sancţiuni contravenţionale, cu amenzi în valoare totală de 61.350 de lei, au fost aplicate pentru nerespectarea măsurilor de protecţie individuală (purtarea de mască), iar 32 de sancţiuni contravenţionale, în valoare totală de 6.500 de lei, au fost aplicate pentru nerespectarea interdicţiilor privind deplasarea/libera circulaţie, a transmis IPJ Bihor.
Alte 2 sancţiuni cu amenzi în valoare totală de 7.000 de lei au fost aplicate unor operatori economici pentru organizarea de activităţi în spaţiul public/privat/închis pentru care au fost instituite interdicţii/restricţii.
De asemenea, 2 sancţiuni cu amenzi în valoare de 1.500 de lei au fost aplicate pentru nerespectarea măsurilor privind carantina/izolarea.
Echipajele prezente în teren au aplicat 9 sancţiuni cu amendă în valoare de 6.900 de lei pentru nerespectarea prevederilor Legii nr. 61/1991, privind sancţionarea faptelor de încălcare a unor norme de convieţuire socială, a ordinii şi liniştii publice, iar alte 6 sancţiuni cu amenzi în valoare de 2.755 de lei au fost aplicate pentru nerespectarea prevederilor Codului Rutier.
În cadrul misiunilor desfăşurate sâmbătă au fost angrenaţi 314 reprezentanţi ai instituţiilor de aplicare a legii din judeţul Bihor, cu atribuţii în domeniu, respectiv 222 de poliţişti din cadrul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Bihor, 54 de jandarmi de la Inspectoratul Judeţean de Jandarmi Bihor, 19 cadre ale Poliţiei Locale Oradea, 8 poliţişti de frontieră din cadrul Inspectoratului Teritorial al Poliţiei de Frontieră Oradea, 2 pompieri militari din cadrul Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă "Crişana" al judeţului Bihor, 4 inspectori ai Direcţiei Sanitar-Veterinare şi pentru Siguranţa Alimentelor, 1 comisar al Comisariatului Judeţean pentru Protecţia Consumatorilor, 2 inspectori ai Direcţiei de Sănătate Publică, precum şi 2 inspectori ai Inspectoratului Teritorial de Muncă.