Un control făcut la un magazin Lidl din Oradea s-a lăsat cu sancțiuni. La sesizarea unui orădean, Comisariatul Județean pentru Protecția Consumatorilor (CJPC) Bihor a făcut o verificare la una din unitățile care aparține acestui lanț și a descoperit mai multe nereguli.

Potrivit unui comunicat transmis de CJPC Bihor, în magazin erau „spații de expunere a produselor congelate murdare, cu grilaje cu urme de rugină, neigienizate, cu depuneri de mâzgă, praf, resturi de produse, impurități”.

De asemenea, era scos la vânzare un produs alcoolic care nu avea pe etichetă data durabilității minimale, precum și alte produse cu etichete pe care scria „bogat în vitamina D”, dar fără să se poată dovedi acest conținut ridicat.

În urma acestor nereguli, comisarii CJPC Bihor au aplicat două amenzi în valoare totală de 20.000 de lei și un avertisment.

De asemenea, au oprit definitiv de la comercializare produse în valoare de peste 4.000 lei și au oprit temporar de la funcționare spațiile de expunere și echipamentele care necesită igienizare.

Urmăriți BIHOREANUL și pe Google News!