În ceea ce priveşte situaţia contravenţiilor rutiere există câteva reguli. Astfel, dacă se reţine permisul de conducere, când se înregistrează la judecătorie plângerea, este necesar să se obţină de la această instanţă, pe lângă ştampila de înregistrare a plângerii şi un alt document intitulat certificat de grefă.

Pe baza acestui certificat, poliţia rutieră va restitui persoanei în cauză permisul de conducere până la soluţionarea definitivă a procesului privind anularea procesului-verbal prin care s-a dispus suspendarea - aceasta înseamnă că efectele procesului verbal sunt suspendate până la pronunţarea unei hotărâri judecătoreşti irevocabile.

Ca atare, pe tot parcursul procedurii judiciare persoana care a formulat plângerea, poate conduce autovehicule. În urma procesului, se poate anula procesul-verbal sau măsura suspendării dreptului de a conduce sau se poate respinge cererea. Împotriva sentinţei judecătoriei se poate face recurs care se judecă de tribunal. Hotărârea pronunţată în recurs de tribunal este definitivă şi irevocabilă.

Atenţie!

În situaţia în care se respinge cererea de anulare a procesului-verbal prin care s-a dispus suspendarea permisului de conducere, trebuie să predaţi permisul unităţii de poliţie din raza localităţii de domiciliu în termen de 15 zile de la rămânerea irevocabilă a hotărârii judecătoreşti. Dacă nu procedaţi în acest mod, perioada de suspendare a permisului se majorează automat cu 30 de zile iar dacă sunteţi oprit în trafic, vi se va întocmi dosar penal pentru conducere fără permis.

Reţineţi!

Legislaţia rutieră prevede că măsurătorile făcute de aparatele radar au o marjă de toleranţă astfel: la viteze de până la 100 km/h plus minus 3km/h iar la viteze de peste 100km/h plus minus 3% din valoarea vitezei determinate de aparatul radar. Spre exemplu: la valoarea de 102 km/h identificată de aparatul radar, eroarea de 3% este de 3,06 km/h, astfel încât viteza matematic determinată şi probată este de 98,92 km/h. Ca atare, în ipoteza contestării unui asemenea proces-verbal instanţa ar trebui să reducă amenda şi să dispună anularea măsurii complementare a suspendării dreptului de a conduce întrucât viteza matematic determinată este cu mai puţin de 50km/h peste viteza legală în localitate.