Locuitorii New York-ului au aşteptat, marţi seara, ca primarul Michael Bloomberg să le dea veşti bune despre restabilirea curentului electric şi a transportului în comun, însă nu le-au primit, transmite corespondentul Mediafax la New York.

Cel puţin 10 persoane au murit la New York. Potrivit primarului, uraganul Sandy a atins o "intensitate istorică". El a mărturisit că a văzut în jurul lui scene de dezolare ce aminteau de "imaginile pe care le-am putut vedea la sfârşitul celui de-al Doilea Război Mondial".

Metroul, şcolile şi parcurile publice rămân închise miercuri. Doar autobuzele au început să circule parţial marţi seara şi cu siguranţă nu vor putea face faţă numărului de navetişti care vor dori să ajungă la serviciu în Manhattan, miercuri dimineaţa. Pentru moment nu se ştie când va putea fi repus în funcţiune metroul, atât timp cât există încă tuneluri şi staţii sub apă.

"Este o catastrofă de proporţii aproape biblice", a declarat dr. Michael Horodniceanu, directorul diviziei de Construcţii şi Investiţii a Companiei de Metrou MTA.

Cel puţin 32 de persoane au murit în Statele Unite şi Canada din cauza intemperiilor provocate de uragan. Cincisprezece persoane au murit în statul New York, conform guvernatorului Andrew Cuomo, zece victime înregistrându-se în oraşul New York. Alte două persoane au murit în statul Connecticut (nord-est), situat la nord de New York. Trei victime s-au înregistrat în New Jersey, patru în Pennsylvania şi câte una în Maryland şi West Virginia.

Dimineaţa, la ora 06.00 (12.00, ora României), aproximativ 1,9 milioane de persoane nu aveau curent electric în statul New York, a anunţat guvernatorul Andrew Cuomo pe Twitter.

În comitatul Bergen (New Jersey), la câţiva kilometri de oraşul New York, un dig a cedat, ameninţând câteva sute de persoane.

Peste opt milioane de locuinţe au rămas fără electricitate în 18 state din nord-estul SUA şi în Washington DC, din cauza Uraganului Sandy. Cel mai afectat stat este New Jersey, unde sunt 2,5 milioane de case fără electricitate.

Uraganul Sandy a provocat moartea a cel puţin zece persoane la New York, anunţă primarul oraşului Michael Bloomberg.

"Este tragic, dar credem că numărul victimelor va creşte", a declarat primarul, anunţând redeschiderea a trei poduri care fac legătura între insula Manhattan şi cartierul Brooklyn.

Circulaţia autobuzelor de transport în comun în New York ar putea fi reluată miercuri. "Dar va fi nevoie de trei sau patru zile pentru ca metroul să poată funcţiona din nou, dat fiind că în unele tuneluri a pătruns apă de mare", precizează primarul.

Preşedintele american Barack Obama a decretat marţi dimineaţa stare de "catastrofă majoră" în statul New York, după trecerea uraganului Sandy, care a făcut ravagii pe coasta de est a Statelor Unite, inundând o mare parte din Manhattan.

Sursa: Mediafax