FC Bihor a disputat miercuri după-amiază un joc amical la Alparea, în compania echipei locale de ligă a IV-a, Tricolorul, formaţie pe care a întrecut-o cu scorul de 6-1, după ce la pauză a condus cu 1-0.

Antrenorul Stelian Farcău a dorit, cu acest prilej, să vadă la lucru şi jucătorii care au evoluat mai puţin până acum în campionat, precum şi pe cei mai talentaţi juniori de la FC Bihor şi Liberty.

Partida, dominată clar de "roş-albaştrii", a fost tranşată, în special în partea a doua, prin golurile marcate de Dede Wanderson - 2, Paul Achim - unul şi Bic - 3.

De la început tehnicianul orădean a trimis în teren formula de echipă: Fildan - Matei, Petrache, Bacter, Dumitrescu - Bârză, Petroiu, Hering, Bic - P. Achim, Malinic.

În partea a doua a fost utilizată o altă echipă, formată din: Ionuţ Pop - Anghel, Samuilă, Varodi, V. Petricău - Mune, Bic, Boşca, Marian Pop - Dede Wanderson şi Câmpean.

Fundaşul dreapta Anghel, care a evoluat în repriza a doua, este un jucător venit în probe de la Şimleu, iar atacantul Dede Wandeson, un brazilian, venit, de asemenea, în probe încă de săptămâna trecută.

"A fost un joc bun în cadrul căruia am văzut jucătorii care au evoluat mai puţin, precum şi pe cei mai buni juniori. Am încercat să le dăm şi lor posibilitatea să aibă minute jucarte. Încercăm să facem cât mai dese asemenea acţiuni", a declarat la finalul jocului antrenorul Stelian Farcău.

Joi, orădenii vor fi prezenţi, de la ora 15, la Ineul de Criş pentru evenimentul de lansare a unei noi discipline sportive în România, foot-golf.