Senatorul Petru Filip are probleme cu bilele. Cel puţin asta reiese din declaraţiile făcute după ce a votat pentru moţiunea de cenzură, deci împotriva propriului Guvern. Explicaţia e de toată coma pentru ditamai inginerul universitar: Filip susţine că a greşit pentru că n-ar fi obişnuit cu sistemul de vot cu bile.

Vineri, senatorul a chemat şi presa locală să se explice, la noul birou parlamentar, de pe strada Nufărului. Acolo a descoperit, însă, Bihorel adevăratul motiv al rătăcirii din Parlament: pe unul din rafturile proaspăt montate ale biroului stă la loc de seamă o plăcuţă pe care scrie "Petru Filip, primarul municipiului Oradea".

Se vede treaba că pe Don Pedro l-au lovit melancoliile. Şi-atunci să te miri că s-a încurcat în bilele alb-negru, când omul e cu mintea la vremurile bune când semna ca primaru'?