Cei 12.000 orădeni care s-au obişnuit să colecteze selectiv în trei fracţii trebuie să-şi păstreze obiceiul. Chiar dacă programul pilot demarat de Primărie şi operatorul licenţiat de salubritate RER Vest s-a încheiat, regula este menţinută şi în 2019 pentru cele 126 asociaţii de proprietari.

În zilele următoare, RER Vest şi municipalitatea vor anunţa atât rezultatele celor şase luni de testare, cât şi asociaţia care, în acest an, va fi scutită de la plata facturii de salubritate, pentru meritul de a fi dat dovadă de eco-civism.

În trei fracţii

Demarat în luna iunie a anului trecut, programul de colectare selectivă în trei fracţii are reguli simple. Locuitorii celor 126 asociaţii de proprietari cuprinse în programul experimental trebuie să arunce separat deşeurile reciclabile, adică hârtii, cartoane, plastice, metale sau sticle, de biodeşeuri. În această categorie intră resturile de fructe şi legume, mâncarea gătită, cojile de ouă, filtrele de cafea sau ceai, florile şi plantele, şerveţelele şi prosoapele de hârtie, părul şi blana de animale, carnea, resturile de caşcaval şi de alte brânzeturi. Colectate separat, toate acestea sunt transportate la depozitul ecologic de deşeuri administrat de firma Eco Bihor, unde sunt transformate în compost. Adică reciclate...

Cea de-a treia categorie de deşeuri, cele reziduale, înseamnă orice alte gunoaie care nu se încadrează în celelalte două opţiuni, deci care nu pot fi reciclate.

Scutiţi de plată

Pentru ca orădenii să poată colecta selectiv în trei fracţii, RER Vest a împărţit fiecărui apartament saci de hârtie şi nişte coşuri anume concepute pentru biodeşeuri, iar în ţarcurile asociaţiilor a pus şi câte un container de culoare maro, rezervat acestei categorii de resturi.

Rezultatele celor şase luni ale programului pilot vor fi făcute publice în zilele următoare de către reprezentanţii Primăriei şi ai operatorului de salubritate. Tot atunci va fi anunţată şi asociaţia de proprietari care a câştigat premiul pus la bătaie de RER Vest în acest experiment, şi anume scutirea de la plata facturii de salubritate pentru un an.

Pentru toate cele 126 asociaţii de proprietari, regula de colectare a deşeurilor se păstrează şi în acest an. Pentru că, dacă tot au deprins orădenii un obicei bun, ar fi păcat să-l abandoneze...