Sala de conferințe a Muzeului Țării Crișurilor s-a dovedit prea mică, joi seară, pentru bihorenii care au vrut să o asculte pe scriitoarea Ana Blandiana.
La inițiativa Bibliotecii Județene „Gheorghe Șincai”, Blandiana și-a lansat la Oradea cea mai recentă carte, „Mai mult ca trecutul”, de fapt jurnalul ei intim din perioada august 1988 - decembrie 1989, când regimul comunist i-a interzis să mai publice.
Cartea anului 2023
Întâlnirea a fost programată la ora 18, iar cu 20 de minute înainte, în sala MȚC cu o capacitate de 120 de persoane nu se mai găseau locuri libere și, deși gazdele au adus câteva scaune suplimentare, unii doritori n-au putut merge mai departe de scările Muzeului. Publicul a fost divers: de la foști colegi de școală ai scriitoarei, care a locuit și a făcut liceul la Oradea, la oameni de cultură ai orașului, profesori ori tineri curioși.
După o prezentare omagială făcută invitatei de către directoarea Bibliotecii, Ancuța Șchiop, criticul literar Dan-Liviu Boeriu a început un dialog cu Ana Blandiana despre cartea pe care a lansat-o în acest an. Înainte, însă, el a precizat pentru public că „Mai mult ca trecutul” a fost desemnată cartea anului 2023 de către revista „România literară”, titlu pe care îl împarte cu volumul „O lume care-a luat-o razna”, scris de Alexandru Călinescu.
„(Cartea Anei Blandiana – n.r.) Mi se pare foarte importantă pentru că descrie o perspectivă netrucată asupra ultimului an și jumătate de ceaușism, și spun netrucată pentru că, fiind un jurnal, el nu trebuia să iasă public, nu asta este menirea unui jurnal”, a spus Dan-Liviu Boeriu. Tot el a precizat și că tocmai caracterul de jurnal îi dă cărții valoare, pentru că prezintă „realitatea urâtă și sinistră a acelor vremuri”, în care regimul comunist i-a interzis Anei Blandiana, pentru a treia oară, să mai publice.
„Fusese mult mai rău decât țineam eu minte”
Cum a ajuns jurnalul ei să vadă lumina tiparului a mărturisit chiar autoarea, încercând să răspundă unei întrebări pe care tot ea a ridicat-o, „de ce să vrem să ne amintim?”.
Blandiana a spus că în timpul pandemiei, făcând ordine într-un dulap, a regăsit caietele scrise în 1988-1989, pe care le credea pierdute. „Nu mai țineam minte ce scrisesem, trecuseră trei decenii. Prima mea impresie de lectură, care m-a înspăimântat pur și simplu, a fost că descopeream că fusese mult mai rău decât țineam eu minte. Eu, care scrisesem de-atâtea ori despre comunism și despre răul pe care îl conține, pe mine mă uluia cât de concret era răul care reieșea din aceste notații zilnice”, a mărturisit scriitoarea.
Această constatare a fost un argument că jurnalul trebuia să primească șansa tiparului, iar succesul de care se bucură cartea, răspunsul că decizia a fost bună.
Întrebată de partenerul ei de dialog dacă este optimistă sau pesimistă cu privire la interesul generațiilor tinere de azi și din viitor față de sacrificiile făcute în trecut pentru libertate, Ana Blandiana și-a arătat convingerea sumbră că și acestea își vor vedea libertatea amenințată.
„Adevărata nenorocire este că și ei vor fi obligați să nu mai fie nepăsători, într-o lume în care în permanență pot să existe amenințări, ultima a fost chiar ieri, dacă am înțeles bine (n.r. cu referire la amenințarea Rusiei că va ataca România, dacă țara noastră va permite avioanelor ucrainene să decoleze). Nu mai trăim într-o lume în care poate să nu ne pese. Libertatea se poate pierde repede. Ucrainenii au luptat pentru ea, dar nu vor mai putea lupta în continuare dacă nu mai au bani și arme. Rușii n-au posibilitatea să i se opună lui Putin. Generația dvs. va învăța, vrând-nevrând, să lupte pentru libertatea ei”, a spus Ana Blandiana.
„Mitul perechii ideale”
„Mai mult ca trecutul” conține, așa cum este firesc pentru un jurnal, și multe referiri la mariajul ei cu Romulus Rusan, scriitoarea mărturisind că a fost întrebată de sora ei, prima persoană care a citit manuscrisul cărții, dacă nu o deranjează să încheie „mitul perechii ideale”, arătând că cei doi soți se și certau.
„Nu mă gândisem la asta, să fiu sinceră. (...) Dar astfel legătura dintre noi devine adevărată. Abia văzându-se că ne și certam, că el mă călca pe nervi pentru că prea lua în seamă tot ce se întâmpla în jur, mașina aia (a Securității – n.r.) din fața casei, pe care eu poate nici n-aș fi observat-o, dar el o privea în fiecare zi și nu mai putea scrie, abia așa faptul că ne-am iubit mai mult de o jumătate de secol capătă valoare”, a mărturisit scriitoarea.
La finalul dialogului, care a durat o oră, Ana Blandiana a fost asaltată de public, bihorenii cerându-i autografe. Răbdătoare, le-a semnat tuturor volumele, bucurându-se când, în mulțime, mai recunoștea câte un chip din orașul care, cândva, a fost și al ei...
