"...O carte despre mine şi timpul pe care l-am străbătut: un timp în ebuliţie, bulversat de vântul bătând mereu din altă direcţie a istoriei, spulberând sensurile, dar nu şi încăpăţânarea mea de a le înţelege. Nu am scris această carte pentru a transmite un adevăr pe care eu îl deţin, ci pentru a găsi un adevăr de care eu am nevoie. Sensul ei nu este să acopere, ci să descopere ceva", spune autoarea despre volumul "Fals tratat de manipulare".
Evenimentul de la Librăria Humanitas din Oradea va cuprinde şi o lectură publică a autoarei, discuţii pe marginea cărţii, precum şi o sesiune de autografe.
Ana Blandiana, pe numele ei real Otilia-Valeria Coman, s-a născut pe 25 martie 1942 la Timişoara, fiind fiica unui preot ortodox. Înainte de Revoluţie, Ana Blandiana, o recunoscută apărătoare a drepturilor civice, l-a înfruntat pe dictatorul Nicolae Ceauşescu prin declaraţii publice şi interviuri acordate postului Europa Liberă şi unor publicaţii din străinătate.
Mai târziu, scriitoarea a înfiinţat Memorialul Victimelor Comunismului şi Rezistenţei de la Sighet, care studiază crimele comunismului.
Ana Blandiana a scris peste 20 de volume de poezii, precum şi eseuri şi proză. Volumele ei au apărut traduse, începând cu anul 1982, la edituri din Polonia, Germania, Italia, Marea Britanie, Estonia, Norvegia, Ungaria, Olanda, Bulgaria, Serbia, China, etc.
Printre premiile acordate scriitoarei se numără Premiul pentru poezie al Uniunii Scriitorilor din România (1969), Premiul Internaţional "Gottfried von Herder", Viena (1982) şi Premiul Internaţional "Camaiore" (2005).