Pe 13 august, zi cu ghinion, ministrul Educaţiei, Sorin Cîmpeanu, ordona controale amănunţite în Bihor, Suceava, Prahova şi Brăila, din cauza numărului mare al cererilor de transfer la licee depuse de elevii din aceste judeţe.

În timp ce în alte zone ale ţării nu exista nici măcar o solicitare de acest fel, în Bihor şi-au cerut transferul la alt liceu decât cel la care fuseseră repartizaţi computerizat nu mai puţin de 236 de absolvenţi ai clasei a VIII-a. Rezultatul verificărilor? Din cele 189 de transferuri aprobate în Bihor, nu mai puţin de 144 s-au dovedit nelegale, motiv pentru care inspectorul general Nicolae Avram a şi fost demis.

Sancţiunea nu l-a speriat deloc pe succesorul acestuia, PSD-istul Alin Novac-Iuhas. Deşi la început de mandat, noul şef nici măcar nu-şi mimează probitatea, făcând eforturi doar să-şi ajute colegii să scape basma curată.

Reguli clare

Potrivit metodologiei privind admiterea la licee, după repartizarea computerizată care se face în funcţie de mediile elevilor şi de opţiunile declarate, aceştia pot să-şi ceară transferul într-o altă clasă sau şcoală decât cea la care au fost repartizaţi. "Situaţiile speciale", cum le defineşte metodologia, trebuie să aibă însă un temei: o boală gravă a elevului, admiterea unui frate geamăn în şcoala unde vrea şi solicitantul să ajungă, domiciliul mai apropiat de şcoala la care cere transferul sau un eventual schimb cu un alt elev.

Indiferent de motiv, trebuie respectate încă două reguli: clasa "de primire" să nu fi atins numărul maxim permis de 30 de elevi, iar media celui care face cererea de transfer să fie mai mare decât ultima din clasa de destinaţie. Altfel spus, un elev cu media 8 nu se poate transfera într-o clasă în care ultima medie de admitere a fost 9, în caz contrar însăşi repartizarea computerizată nemaiavându-şi rostul, atâta vreme cât un elev cu note mici, repartizat la o şcoală modestă, ar putea ajunge la un liceu mai bun.

În vara aceasta, IŞJ Bihor a înregistrat 236 cereri de transfer, din care comisia judeţeană de admitere, condusă de inspectorul şcolar general adjunct Kery Hajnal, a aprobat 189.

Gemeni... de vârste diferite

Pentru a verifica legalitatea transferurilor, pe 18 august ministrul Sorin Cîmpeanu şi-a trimis Corpul de Control în Bihor. Inspectorii au stat o zi în IŞJ, analizând fiecare caz în parte. Primele concluzii le-a prezentat după două zile chiar ministrul, anunţând că l-a demis pe şeful IŞJ Bihor, Nicolae Avram, deoarece 144 de cereri s-au dovedit nejustificate. Dintre anomaliile găsite în Bihor, Cîmpeanu a exemplificat că trei cereri au fost aprobate pe motiv că solicitanţii ar avea fraţi gemeni în clasa în care şi-au cerut ei transferul, dar în realitate copiii erau născuţi în ani diferiţi!

Ministrul a dispus anularea tuturor celor 144 transferuri nelegale, a sesizat organele de anchetă pentru posibile infracţiuni de abuz în serviciu, fără să detalieze concret unde a depus sesizarea, şi a cerut cercetarea disciplinară a membrilor comisiei de admitere, toţi inspectori sau angajaţi ai Inspectoratului: Kery Hajnal, Elisaveta Roşu, Florin Negruţiu, Florian Mieluţ, Călin Hoţupan, Ioana Codrean, Mircea Boţog, Emilia Ferko, Alexandru Mlinarcsik, Aurica Gog şi Ovidiu Hanga.

Ulterior, Ministerul n-a mai furnizat niciun detaliu pe această temă, deşi BIHOREANUL i-a cerut expres, printr-o adresă, o copie a raportului Corpului de Control.

Scurt pe doi

În timp ce solicitarea BIHOREANULUI a rămas fără răspuns, miercurea trecută, IŞJ anunţa sec, printr-un comunicat, că a primit raportul, care îi impune patru măsuri: să reanalizeze toate "situaţiile speciale", să revoce cele 144 de transferuri aprobate fără respectarea criteriului privind media, să reducă la 30 numărul elevilor din fiecare clasă şi să constituie o comisie de cercetare disciplinară "pentru stabilirea persoanelor care se fac vinovate de aceste aspecte".

Comunicatul nu a oferit niciun alt detaliu despre redistribuiri. "Finalizăm reanalizarea, apoi comunicările către persoanele în cauză şi către şcoli. Vom întocmi un raport final şi vom constitui comisia de cercetare", a spus şeful IŞJ, Alin Novac-Iuhas. Niciun cuvânt despre cum au aprobat colegii săi încălcarea condiţiilor de transfer şi cu atât mai puţin despre motivaţiile lor, dacă au făcut-o sau nu gratis.

La secret

În aceeaşi zi, BIHOREANUL a cerut, în scris, IŞJ Bihor să prezinte public raportul, dar prin intermediul juristei şeful instituţiei a refuzat categoric. "Raportul de control încheiat de Ministerul Educaţiei şi Cercetării Ştiinţifice nu se poate face public având în vedere că IŞJ Bihor are obligaţia de a proteja datele personale ale celor cuprinşi în acest raport, atât angajaţi, cât şi elevi minori", a justificat conducerea instituţiei.

Evident, şefii IŞJ n-au precizat ce date personale trebuie să protejeze, iar BIHOREANUL a înnoit cererea, explicând cu argumente legale, că raportul trebuie făcut public, eventual cu anonimizarea numelor elevilor, tocmai pentru că faptele consemnate acolo vizează activitatea comisiei judeţene de admitere. Aşadar, nu era vorba de informaţii private, ci de activităţile unor inspectori făcute chiar în exercitarea funcţiei publice, fie cu neglijenţă, fie prin abuz interesat.

Deşi IŞJ nu a transmis un nou răspuns scris, jurista instituţiei a informat ziarul că va primi un nou refuz, de astă dată motivat prin altă "chichiţă", odată ce prima a fost demontată. "Va trebui să vă adresaţi emitentului acestui raport, care nu este Inspectoratul, ci Ministerul", a spus jurista IŞJ, Teodora Mănoiu (foto).

Anchetă pe din două

Aceeaşi tactică a adoptat-o şi Novac-Iuhas, chiar dacă n-a putut preciza, concret, ce anume împiedică Inspectoratul să pună documentul pe masă. "Nu avem nimic de ascuns. Am transmis, prin acel comunicat de presă, toate măsurile impuse în raport şi vă asigur că le vom duce la îndeplinire pe toate", a spus şeful IŞJ.

De altfel, a adăugat acesta, singura măsură încă nedusă la îndeplinire săptămâna trecută a fost constituirea comisiei de cercetare, din cauză că majoritatea inspectorilor au fost plecaţi la tradiţionalele "consfătuiri" de dinaintea începerii anului şcolar. Ea va fi înfiinţată în această săptămână, a garantat Novac-Iuhas, şi va începe anchetarea a 10 din cei 11 membri ai comisiei de admitere. Excepţie va face Kery care, deţinând o funcţie de conducere, nu poate fi cercetată de subalterni, aşa că aceasta va fi verificată de Minister.

Îndârjirea cu care şeful IŞJ Bihor ţine raportul la secret nu dovedeşte, din păcate, decât că vrea să-şi protejeze colegii şi încearcă să-i ajute să găsească o scăpare, păstrând povestea cât mai "în familie". Deşi e greu de crezut, dacă nu chiar imposibil, că aceştia au transferat ilegal 144 de elevi doar din greşeală...


GREŞELI CU REPETIŢIE
Interpretarea, bat-o vina!

Oricât de hilar pare, şefa comisiei de admitere în licee, inspectoarea generală adjunctă Kery Hajnal (foto) susţine că toate cele 144 transferuri ilegale au fost simple erori! "În metodologie scrie doar că transferurile trebuie să respecte criteriul mediei, fără alte precizări. Noi am interpretat acest criteriu diferit faţă de Minister", a declarat Kery BIHOREANULUI.

Mai precis, comisia de admitere nici nu s-a uitat la mediile din clasele în care au transferat elevii, pentru cei 11 inspectori singurul criteriu fiind ierarhizarea după medii a celor 189 elevi care au cerut transferuri! Absolut ilogic, pentru că aceştia nu şi-au cerut transferul în aceeaşi şcoală, deci o clasificare a lor în masă nu era necesară.

Kery are o explicaţie şi pentru cele trei cazuri de "gemeni" născuţi în ani diferiţi, susţinând că aceştia erau fraţi de vârste diferite, dar care au făcut toate clasele primare şi gimnaziale împreună, comisia omiţând să le mai verifice anii naşterii şi încadrându-i din oficiu la categoria gemeni.

Întrebată dacă la fel de greşit a interpretat comisia regulile şi în anii trecuţi, altfel spus dacă şi alţi elevi au fost transferaţi ilegal în anii precedenţi, Kery a refuzat să răspundă, susţinând că nu discută despre trecut.