Andra va fi invitata specială a celei de-a VI-a ediții a concertului „Pop Simfonic la Catedrală”, programat pe 12 august, de la ora 20, în Piața Unirii din Oradea.

Artista va cânta alături de Orchestra și Corul Filarmonicii de Stat Oradea, sub bagheta dirijorului Andrei Tudor, iar accesul publicului va fi gratuit.

Concertul vocal-simfonic este organizat de Episcopia Greco-Catolică de Oradea și Filarmonica de Stat Oradea și face parte din programul INITIO 2026, adică stagiunea estivală a Filarmonicii.

Potrivit comunicatului transmis de Episcopia Greco-Catolică, evenimentul reunește artiști consacrați și tineri interpreți într-un spectacol desfășurat în Piața Unirii. 

„Ajuns la cea de-a VI-a ediție, concertul a devenit unul dintre cele mai îndrăgite proiecte culturale ale verii orădene, reunind, an de an, artiști consacrați ai scenei românești, Orchestra și Corul Filarmonicii de Stat Oradea și tineri interpreți, într-un spectacol care pune în dialog muzica pop și sonoritățile simfonice”, arată organizatorii.

Piese cunoscute, în versiune simfonică

Invitata specială a ediției din acest an va fi Andra, una dintre cele mai cunoscute cântărețe din România. Concertul va fi dirijat de Andrei Tudor, compozitorul care semnează conceptul muzical al proiectului încă de la prima ediție.

„Repertoriul va fi prezentat în orchestrații special create pentru această ediție de Andrei Tudor și Ionel Tudor, oferind publicului reinterpretări simfonice originale ale unor piese bine cunoscute”, se precizează în comunicat.

De altfel, Andra va interpreta, alături de orchestra Filarmonicii orădene, versiuni reorchestrate ale pieselor „Inevitabil va fi bine”, „Dragostea e tot ce rămâne” și „Iubirea schimbă tot”. 

Pe lângă invitata specială, pe scenă vor urca Alexandra Anușca, Anda Pop, Anda Horoba, Ovidiu Lazăr, Roxana Mureșan, Adrienn Kiss, Christina Pantea, Rebeca Moje și Ilinca Buțiu.

Aceștia vor fi acompaniați de Orchestra Filarmonicii de Stat Oradea, Corul Filarmonicii, Corul de copii Enjoy Music și Emi Ocoș Band. Concertul este organizat în parteneriat cu Consiliul Județean Bihor, Primăria Oradea, Visit Oradea, Secretariatul de Stat pentru Culte și Enjoy Music.

Merită precizat că, pe 8 august, deci cu câteva zile înaintea concertului din Oradea, Andra va urca pe scena festivalului Thermal Days din Băile Felix, alături de trupa ei.

Urmăriți BIHOREANUL și pe Google News!