Celebrul tenor Andrea Bocelli va concerta la Oradea! Anunțul a fost făcut miercuri de directorul APTOR, Alexandru Chira, care a spus că evenimentul va avea loc pe 17 noiembrie, în Oradea Arena.
Andrea Bocelli va urca pe scenă cu mai mulți invitați, evenimentul făcând parte din turneul său aniversar de 30 de ani de carieră.
Pe 17 noiembrie, la Oradea Arena
„În cadrul ședinței de Consiliu Local din 26 iunie, APTOR a propus un proiect de hotărâre privind organizarea unui amplu eveniment în luna noiembrie, sub egida Sounds of Oradea Festival. În momentul respectiv, datorită clauzelor contractuale privind planul de promovare și anunțare a evenimentului, nu am putut face public numele artistului sau alte detalii privind acest eveniment. Mă bucur că pot face acest anunț astăzi, fiind vorba fără niciun dubiu de cel mai important artist care a concertat până în prezent în Oradea”, a spus, în deschiderea unei conferințe de presă ținute la Primăria Oradea, Alexandru Chira.
El a continuat prin a prezenta câteva detalii din palmaresul impresionant al tenorului italian: „După ce a stabilit nenumărate recorduri, artistul a vândut peste 90 de milioane de albume și a generat peste 16 miliarde de stream-uri. De-a lungul carierei sale ilustre, a primit 6 nominalizări la Premiile Grammy, 6 nominalizări la Premiile Latin Grammy, un Golden Globe, 7 Brit Awards, 7 World Music Awards și o stea pe Hollywood Walk of Fame”.
„Artistul a cântat pentru 4 președinți americani, 3 papi, familia regală britanică, mulți prim-miniștri, milioane de melomani și acum va concerta pentru publicul orădean pe data de 17 noiembrie, de la ora 20, pe scena care va fi contruită în Oradea Arena”, a adăugat Alexandru Chira, dezvăluind abia apoi numele invitatului.
Prețurile biletelor
„Doamnelor, domnilor, pentru prima dată în Oradea, în data de 17 noiembrie, la ora 20, în noua sală polivalentă, Visit Oradea și Primăria municipiului Oradea au deosebita plăcere să anunțe concertul extraordinar al lui Andrea Bocelli. Andrea Bocelli va performa în 2024 în România doar în Oradea, fiind astfel cu siguranță unul dintre cele mai importante concerte ale anului din țară”, a spus șeful APTOR.
Biletele, în total 5.030, au fost puse în vânzare miercuri, de la ora 11, pe iabilet.ro, cu cinci categorii de prețuri.
La zona VIP prețul depășește 1.500 de lei, la categoria A, în fața scenei, prețul este de 500 de lei, categoria B – 400 de lei, categoria C – 350 de lei (aici sunt cele mai multe bilete) și categoria D – 250 de lei (în lateralul scenei, cu vizibilitate redusă). Tuturor acestor prețuri li se adaugă taxe de procesare impuse de platforma de ticketing.
Cu invitați surpriză
Evenimentul din noiembrie face parte din proiectul prin care tenorul aniversează 30 de ani de carieră. „Artistul va avea astfel o serie de invitați pe scena din Oradea Arena, artiști precum o soprană, cel puțin un artist pop, orchestră și cor și mulți alți invitați surpriză”, a spus Alexandru Chira.
Invitații vor fi stabiliți de către echipa lui Andrea Bocelli. „Eu am transmis echipei de management că mi-aș dori să fie cel puțin un artist român pe scenă”, a precizat directorul APTOR.
Acesta a adăugat: „Sunt mândru că am reușit să convingem un artist de talie internațională precum Andrea Bocelli să concerteze în Oradea. Cred că acest tip de concert va contribui la creșterea notorietății regionale ca destinație de evenimente și de city break cultural”, a spus directorul APTOR, amintind de alte evenimente organizate în acest scop în Oradea, ca Havasi, Jose Carreras, Richard Clayderman și Angela Gheorghiu.
„Cu asemenea artiști vom ajuta cu siguranță la creșterea atractivității orașului pentru pasionații de concerte și evenimente culturale”, a încheiat Chira.
Andrea Bocelli, alături de fiul său Matteo, pe scena Premiilor Oscar - ediția 2024, interpretând „Con te partiro” (Time to say goodbye):
Investiție din bani publici
Răspunzând unei întrebări din partea presei referitoare la costuri, directorul APTOR a spus că, potrivit hotărârii de consiliu local, „contribuția de la bugetul local este de 2,1 milioane de lei, bugetul integral de cheltuieli este de 4,6 milioane de lei, deci diferența va fi acoperită din vânzarea de bilete și venituri proprii generate de eveniment”.
Alexandru Chira a subliniat, referitor la motivația pentru organizarea acestui concert, că: „Este o investiție din partea orașului tocmai pentru a putea pune Oradea pe harta europeană a evenimentelor importante. Când ajungi să abordezi un astfel de artist, ești întrebat ce alți invitați ai mai avut. (...) E un prim pas în a ne pregăti și pentru alte evenimente importante. Nu ascund faptul că, atunci când va fi realizat noul stadion, având o capacitate mult mai mare de a primi invitați și spectatori, să putem organiza evenimente inclusiv cu artiști pop sau rock celebri la nivel mondial, pentru a crește atractivitatea orașului și din punctul acesta de vedere”.
În ceea ce privește orchestra alături de care va urca pe scenă, aceasta va fi propusă de gazdele de la Visit Oradea. Alexandru Chira a spus că deocamdată nu s-au discutat detalii în acest sens, însă ar putea fi vorba despre orchestra Filarmonicii de Stat Oradea.
După concertul din Oradea, în cadrul aceluiași turneu, Andrea Bocelli va susține două concerte la Budapesta (pe 23 și 24 noiembrie), într-o arenă mult mai mare, de maximum 20.000 de locuri. Ambele au fost anunțate de mai multă vreme. Primul este sold-out, iar pentru al doilea mai sunt câteva bilete, la prețuri între 80 și 130 euro (400 și 650 de lei).