În vreme ce sindicaliştii de la Teatru sunt strânşi de părţile moi de preşedintele Consiliului Judeţean Radu Ţîrle, doar-doar vor renunţa la o parte din sporuri, pe uşa din dos apar noi angajaţi.

Anca Popescu Raţiu (foto), care mai are două locuri de muncă, la Universitate şi la Comitetul judeţean pentru conservarea şi păstrarea tradiţiilor populare, a fost angajată în templul Thaliei, taman când cică angajările sunt blocate, pe post de artist plastic.

Ce face sau ce ar trebui să facă nu ştie nimeni deocamdată, cert e că singurul ei merit artistic este că se mişcă cu talent în funcţia de şefă a femeilor liberale.