Un bărbat de 40 de ani, din comuna Călacea, a fost reținut de polițiștii orădeni, fiind bănuit că a furat elemente de schelă și panouri de cofraj de la firma pentru care lucra.
Potrivit unui comunicat transmis vineri de Inspectoratul de Poliție Județean Bihor, la data de 30 octombrie, polițiștii Biroului de Combatere a Infracțiunilor contra Patrimoniului din cadrul Poliției Oradea au dispus reținerea, pentru 24 de ore, a bărbatului. Acesta este cercetat pentru comiterea infracțiunii de furt.
Din ancheta efectuată până acum, a reieșit că, pe 14 august, în timp ce se afla la locul de muncă – o firmă din Oradea specializată în comercializarea de materiale de construcții – bărbatul ar fi sustras elemente de schelă și panouri de cofraj, cauzând un prejudiciu estimat la 6.500 de lei.
Pentru documentarea cazului, pe 30 octombrie, polițiștii au efectuat o percheziție domiciliară la locuința suspectului, în comuna Călacea, unde au descoperit și indisponibilizat bunuri care ar putea proveni din furt.
„Polițiștii Biroului de Combatere a Infracțiunilor contra Patrimoniului continuă cercetările, sub supravegherea unui procuror din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Oradea, în vederea documentării întregii eventuale activități infracționale a celui în cauză și pentru recuperarea integrală a prejudiciului”, au precizat reprezentanții Poliției Bihor.