Începând de miercuri, se va relua activitatea obișnuită la Casa de Asigurări de Sănătate Bihor. La fel ca în alte județe, protestul s-a încheiat după ce deputații au aprobat marți proiectul de lege care prevede că angajații caselor de asigurări de sănătate din țară vor primi salarii mărite și aduse la nivelul colegilor lor de la București, din cadrul Casei Naționale de Asigurări de Sănătate. 

În calitate de for decizional, Camera Deputaților a aprobat cu 203 voturi „pentru”, un singur vot împotrivă și 55 de abțineri proiectul de lege prin care salariul şi celelalte drepturi ale personalului CNAS şi al caselor de asigurări se vor stabili "la nivelul maxim de salarizare aflat în plată aferent funcţiilor din cadrul aparatului de lucru al Guvernului", potrivit Agerpres.ro. 

„Solicitările noastre au primit răspuns afirmativ. Când s-a făcut legea salarizării, casele județene au rămas pe dinafară. Acum, de fapt, este vorba despre o alinire a salariilor cu cele de la nivel central, de la Casa Națională de Asigurări de Sănătate”, a precizat pentru BIHOREANUL Cătălina Mărinaș, angajată CAS Bihor și lider sindical. 

Potrivit reprezentantei sindicatului, vor fi creșteri de salarii cu procente situate între 15% și 30%, în funcție de vechime și alte criterii. 

Aşa cum BIHOREANUL a scris, angajaţii în funcţii de consilier la CAS Bihor au salarii lunare de 4.200 – 4.900 lei net, directorul economic al CAS Bihor câștigă lunar, conform declarației de avere, 6.800 de lei, în timp ce directorul general peste 10.000 de lei pe lună.

Cum proiectul de lege privind alinirea salariilor la cele naționale a fost votat, Blocul Național Sindical a transmis marți: „Felicitări tuturor! Protestele se opresc aici!”. 

Astfel, și angajații CAS Bihor vor relua programul normal cu publicul (08.30 – 16), a confirmat Cătălina Mărinaș. Pe perioada protestului început pe 2 noiembrie, au fost primite și rezolvate solicitările asiguraților doar între orele 8.30 și 9, respectiv între orele 16 și 17. „Au fost onorate urgențele”, a precizat liderul sindical. 

Ca urmare a încetării protestului, se vor relua și plățile pe care CAS-urile trebuie să le efectueze către spitale. „Ca urmare a discuțiilor avute acum cu liderii sindicali, am fost asigurat că angajații caselor de asigurări de sănătate vor începe de astăzi efectuarea plăților pentru spitale, servicii medicale și medicamente. Practic, astăzi se deblochează criza din sănătate”, a transmis marți președintele Casei Naționale de Asigurări de Sănătate, Andrei Baciu.

Urmăriți BIHOREANUL și pe Google News!