Cei care au trecut, joi, prin Aeroportul Oradea, au avut parte de o surpriză dulce din partea reprezentanţilor hotelului DoubleTree By Hilton. Pentru că hotelurile din acest brand din toată lumea au sărbătorit, pe 15 mai, Ziua internaţională a DoubleTree Chocolate chip cookie day, fursecul pe care toată lumea îl primeşte la recepţie atunci când se cazează într-un hotel DoubleTree, angajaţii brandului în Oradea au împărţit fursecuri tuturor pasagerilor, dar şi vizitatorilor.

"Acest cookie este simbolul nostru, e tradiţional, este făcut după o reţetă secretă, unică, doar a brandului nostru. Prin acest gest, sărbătorim faptul că, până acum, am dat în total 30 de milioane de cookies, în toate cele 386 de hoteluri pe care le avem în lume", a precizat Anca Platz, marketing manager al hotelului din Oradea.

Angajaţii din Oradea au ales aeroportul pentru desfăşurarea campaniei pentru ca "lumea din oraş şi care intră în oraş să ştie ce înseamnă DoubleTree şi gustul cookies". "Aeroportul este un loc foarte important pentru clienţii noştri, care provin mai ales în clasa business, dar e şi de fapt un loc unde Oradea începe şi se sfârşeşte", a mai precizat Anca Platz.

Angajaţii Hitlon au fost prezenţi la toate cele 4 curse care au fost deservite joi de Aeroportul Oraeda, respectiv la orele 5:55, 18:25-18:40 şi 22:40. În total au fost împărţite aproximativ 350 de prăjiturele, iar cei mai încântaţi au fost, evident, copiii.